Luni, în jurul orei 12.00 pompierii prahoveni au fost anunțați de producerea unui posibil incendiu în Sinaia, în incinta unei hale a unui operator economic din oraș.
UPDATE. Echipajele de pompieri au descoperit focarul, conform ISU Prahova ard mase plastice și alte deșeuri pe o suprafață de aproximativ 120 mp, la nivelul al treilea al halei. De asemenea, pompierii efectuează recunoașteri în toate încăperile halei, pentru a se asigura că nu există și alte focare.
La fata locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. Conform informațiilor furnizate de ISU Prahova, echipajele sosite la fața locului au constatat că este vorba despre o hală dezafectată, inundată cu fum, fără a exista flacără. În aceste momente, se acționează pentru evacuarea fumului acumulat în incinta halei și, ulterior, se va stabili de unde provine acesta. Până în acest moment, nu sunt raportate victime.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană