Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Duminică, polițiștii din Băicoi au oprit pentru control un autoturism care circula pe o stradă din comuna Cocorăștii Mislii.
  • Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 23 de ani, din localitate.

Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că acesta nu figurează ca fiind titularul unui permis de conducere. Deoarece emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.  De asemenea, la momentul depistării, în autoturism se afla și proprietarul autovehiculului, care i-ar fi încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice. Conform IJP Prahova, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane de care se cunoaște că nu deține permis de conducere sau sse află sub influența băuturilor alcoolice.

Citește și Incendiu uriaș azi-noapte la o pensiune din Delta Dunării, în care se aflau aproape 50 de turiști și angajați

Back To Top