Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Traian Băsescu a declarat că statul român trebuie să facă tot posibilul ca Lukoil să vândă rafinăria și să nu ajungă să o gestioneze direct, din cauza costurilor uriașe implicate.

„Să ceară o derogare, cum au făcut bulgarii, cum au făcut ungurii, să ceară o derogare pentru că n-aş vrea să cădem în plasă, să o luăm noi în administrare. Nu ştiu dacă vă daţi seama ce înseamnă, eu am cărat pentru această rafinărie 12 ani ţiţei. Şi pentru rafinăria asta şi pentru alte rafinării”, a declarat fost președinte al României.

Conform calculelor făcute de Traian Băsescu, România ar trebui să cheltuiască aproximativ 1,2 miliarde de dolari anual doar pentru a menține rafinăria în funcțiune. „Deci trebuie să facem orice este posibil ca Lukoil să vândă rafinăria, nu să ne-o pună în braţe. Dacă aveam ţiţei autohton, era în regulă, că aveam costurile de extracţie pe baril, pe tonă la jumătate din cât era costul ţiţeiului pe piaţă. Dar când trebuie să aduci ţiţeiul cel mai aproape de la Ceyhan din Turcia sau de la Sidi Kerir din Egipt, unde e capătul conductei care vine din Marea Roşie, n-ai cum. Pe an, ne-ar costa 1,2 miliarde de dolari”, a mai explicat Băsescu.

Fostul președinte a declarat că benzinăriile Lukoil din România nu ar reprezenta un risc: „Benzinăriile Lukoil nu sunt o problemă, pentru că ele sunt date în locaţie de gestiune, sunt date la diverşi privaţi care le operează în numele Lukoil. Dar rafinăria, dacă o iei, te frigi. Pentru că în procesul de rafinare, de regulă, se pierd bani. Se câştigă în procesul de distribuţie”, a concluzionat Băsescu.

Citește și George Marussi, deputat USR de Prahova: „Lukoil - un test dificil pentru statul român. Partea cu adevărat complicată va fi implementarea oricărei decizii”

Back To Top