Aproximativ 8.000 de turişti s-au distrat, sâmbătă după-amiază, pe pârtiile din staţiunile prahovene Sinaia, Buşteni şi Azuga, autorităţile estimând că acesta este cel mai aglomerat weekend de la începutul anului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Sinaia, Mădălina Roşu, aproximativ 3.000 de turişti s-au aflat pe pârtiile din această staţiune, iar turiştii au stat la coadă la telegondola care leagă staţiunea de Cota 1.400.
Trei pârtii de mare înălţime, Târle, Carp şi Papagal,au fost închise din cauza riscului de producere a unor avalanşe, dar restul pârtiilor din această staţiune oferă condiţii excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Aglomeraţie şi la Buşteni, în acest weekend, unde, pe cele două pârtii,Kalinderu I şi II, au venit aproximativ 2.000 de turişti. Administratorul pârtiei, Ion Vasilescu, a declarat, pentru Agerpres, că turiştii au aşteptat aproximativ 15-20 de minute la coadă la telescaun.
Alţi 3.000 de turişti şi-au petrecut după-amiaza de sâmbătă pe pârtiile Cazacu şi Sorica din Azuga, unde stratul de zăpadă depăşeşte o jumătate de metru.
Toate instalaţiile de transport pe cablu funcţionează la capacitate maximă, fluxul de turişti fiind continuu.
Potrivit Poliţiei Prahova, se circulă cu dificultate pe DN 1 din cauza aglomeraţiei, astfel că între Sinaia şi Buşteni s-au format coloane de maşini pe sensul de urcare spre Braşov, mai precizează sursa citată.