Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Peste 200 de intervenții ale pompierilor prahoveni în perioada Paștelui, majoritatea pentru urgențe medicale.
  • Activitatea intensă a ISU Prahova s-a desfășurat fără incidente majore, inclusiv în noaptea de Înviere.

Pompierii militari din cadrul ISU Prahova au avut o activitate intensă în perioada Sărbătorilor Pascale, intervenind în nu mai puțin de 216 situații de urgență. Cele mai multe misiuni au vizat acordarea primului ajutor, confirmând rolul esențial al echipajelor SMURD în gestionarea urgențelor medicale.

„În perioada Sărbătorilor Pascale, pompierii din cadrul ISU Prahova au desfășurat o activitate susținută, intervenind pentru gestionarea a nu mai puțin de 216 misiuni și situații de urgență. Ponderea cea mai mare a intervențiilor a fost reprezentată de urgențele medicale, care au însumat 163 de cazuri, evidențiind încă o dată rolul esențial al echipajelor SMURD în acordarea primului ajutor calificat. De asemenea, 53 de intervenții au vizat gestionarea unor situații de urgență diverse”, se arată în comunicatul ISU Prahova.

Pompierii au intervenit în 13 cazuri de incendii, dintre care 5 incendii de vegetație uscată. Totodată, pompierii au fost solicitați în alte 11 situații pentru sprijin acordat comunității. „În paralel, aceștia au intervenit în alte 11 situații în sprijinul comunității, acțiuni ce au inclus deblocarea ușilor de acces în locuințe pentru a permite intervenția echipajelor medicale în cazul unor persoane cu probleme de sănătate, acordarea de sprijin persoanelor nedeplasabile, degajarea unui copac căzut, precum și asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor în contextul unor posibile scăpări de gaze”.

Potrivit datelor furnizate de ISU Prahova, 152 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD. În același interval, pompierii au intervenit și la 14 accidente rutiere, unde au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. „Persoanele rănite au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD și SAJ, iar, în funcție de gravitatea situației, au fost transportate ulterior la unități spitalicești pentru investigații și tratament de specialitate”.

„Un accent deosebit a fost pus și pe prevenție, în special în noaptea de Înviere, când pompierii ISU Prahova au fost prezenți în teren pentru a se asigura că slujbele religioase dedicate Sărbătorii Paștelui se desfășoară în condiții de deplină siguranță. Astfel, au fost derulate 18 misiuni de prevenire a incendiilor în proximitatea lăcașurilor de cult unde se estima un aflux ridicat de credincioși. Din fericire, toate aceste activități s-au desfășurat fără incidente, nefiind înregistrate situații deosebite pe parcursul întregii perioade”, a precizat ISU Prahova.

Citește și 10 amenzi aplicate de jandarmii prahoveni, în minivacanța de Paște, în urma unor scandaluri pe domeniul public

Back To Top