- O echipă formată din patru eleve ale Colegiului “Mihai Viteazul” Ploiești (CNMV), coordonată de prof. Gelu Hanganu, a obținut premiul I la concursul “Viitorul Europei este viitorul meu”.
- Zilele trecute, fetele și-au primit răsplata: o vizită de studiu la Bruxelles și prilejul de a lua parte la lucrări în plenul Parlamentului European.
Anghel Aytana, Derweesh Rania, Primăvăruș Daria și Sîrbu Diana, toate eleve ale CNMV Ploiești, s-au aflat la Bruxelles, în perioada 18 – 20 mai, în calitate de câștigătoare ale premiului I la concursul “Viitorul Europei este viitorul meu”, organizat europarlamentarul Ramona Strugariu. Competiția a urmărit prezentarea inovativă a cinci priorități pe care Uniunea Europeană ar trebui să le aibă în vedere pentru dezvoltarea în domenii precum educație, sănătate, tehnologie și transport. Cele patru eleve din Ploiești s-au remarcat prin videoclipul realizat (VEZI AICI), în care au prezentat aceste aspecte din perspectiva a două țări europene cu grade diferite de dezvoltare. Ideea lor a fost de a sublinia nevoia unității și a identității europene.
La Bruxelles, tinerele au participat la dezbaterea subiectelor de actualitate - războiul din Ucraina, rolul justiției la nivel european și refacerea economiilor europene post-pandemie – cu europarlamentari, au asista la o sesiune a Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și Afaceri Sociale (EMPL) din Parlamentul European - condusă de Dragoș Pîslaru, dar și la o sesiune de Plen a Parlamentului.
VEZI ȘI: Povestea Ruxandrei Iosif, eleva CNMV Ploiești admisă la Princeton. “Oamenii care încearcă să te descurajeze trebuie ignorați. Orice este posibil”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană