- Doi șoferi sunt cercetați penal în urma accidentului în care au fost implicați aseară, pe Drumul Național 1, în zona Breaza.
- Unul dintre ei ar fi vinovat de producerea evenimentului soldat cu rănirea unei persoane, celălalt a avut ghinionul să fie implicat în coliziune și astfel să fie prins că a condus fără a avea acest drept.
Accidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 22.30, pe DN1, în zona cartierului Nistorești din orașul Breaza.
„În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un alt bărbat de 53 de ani.
Ulterior ambele autovehicule au părăsit partea carosabilă.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporala a conducătorului auto de 53 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 53 de ani figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată”, au precizat polițiștii.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Citiți și: ÎN IUNIE ÎNCEP LUCRĂRILE LA VIADUCTUL DE LA POSADA. RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE PE DN1
În urma evenimentului de miercuri seară, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar și pentru „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană