- Ana Bogdan și Valentin Crețu au devenit „Cetățeni de Onoare” ai orașului Sinaia, pentru „performanțele sportive deosebite obținute pe plan național și internațional, dar și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii orașului”.
Consiliul Local Sinaia a adoptat hotărârile care prevăd acordarea distincției în cazul celor doi sportivi.
Tenismena Ana Bogdan ocupă, în prezent, locul 63 în clasamentul WTA și se regăsește printre cele șase românce care luptă pentru calificarea la Roland Garros, cel de-al doilea turneu de mare slam al anului.
Valentin Crețu este primul sportiv din istoria României medaliat la Cupa Națiunilor în proba de sanie individual-masculin, primul sportiv din istoria României convocat de către Federalia Internațională de Sanie să participe la preomologarea unei pârtii olimpice (PyeongChang - 2018), a obținut medalia de aur în Cupa Națiunilor la sanie, concurs desfășurat în cadrul etapei Cupei Mondiale de la Winterberg (Germania) - 2023. În anul 2004 a fost selecționat la lotul național de sanie juniori, lucru care l-a motivat și ajutat să participe la peste 140 de etape de cupă mondială, la 14 campionate mondiale, la 17 campionate europene și 4 editii ale Jocurilor Olimpice de iarnă. De asemenea, este antrenor la secția de sanie a C.S.O. Sinaia.
„Cu mare bucurie și mândrie acordăm titlul de «Cetățean de Onoare» sportivilor Ana Bogdan și Valentin Crețu. Acești doi sportivi excepționali, născuți și crescuți în Sinaia, au adus onoare orașului nostru prin performanțele lor remarcabile pe plan național și internațional. Ana și Valentin sunt exemple strălucitoare ale dedicării, perseverenței și excelenței. Ei au demonstrat că prin muncă asiduă și susținere, visele pot deveni realitate. Vreau să le mulțumesc Anei și lui Valentin pentru tot ceea ce au realizat și pentru modul în care au reprezentat orașul nostru în toată lumea”, a transmis primarul Vlad Oprea.
Citiți și: URS VĂZUT ÎN PLINĂ ZI, PE STRĂZILE DIN SINAIA. A FOST EMISĂ AVERTIZARE RO-ALERT
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană