- ISU Prahova organizează, miercuri, pe Aerodromul Strejnic, un exercițiu de amploare în timpul căruia va simula intervenția în cazul unui accident grav produs în timpul unui miting aviatic.
- Echipajele de urgență vor interveni în baza unui scenariu cu aproape 40 de victime rezultate în urma prăbușirii a două avioane de acrobație peste un grup de spectatori.
Reprezentanții ISU Prahova au anunțat că exercițiul de nivel tactic, tip JOINT (prin combinarea exercițiilor de conducere CPX și cu forțe în teren/reale LIVEX), va începe la ora 10.00 și va presupune aplicarea prevederilor Planului Roșu de intervenție al județului Prahova, pentru antrenarea factorilor de conducere, precum și a structurilor operative în situația prăbușirii a două aeronave ultraușoare peste un grup de persoane, în urma producerii unui accident pe timpul unui miting aviatic.
„Cele două aeronave pierd înălțimea la care se aflau și se prăbușesc peste un grup de persoane care asistau la mitingul aviatic, rezultând un număr de 37 de victime din rândul spectatorilor și al piloților care se aflau la manșa celor două avioane, astfel: 15 victime cod roșu, 10 victime cod galben și 10 victime cod verde, precum și decesul celor doi piloți din aeronavele implicate.
Ca urmare a situației produse, comandantul dispozitivului din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Ploiești, aflat în zona aerodromului pentru asigurarea măsurilor specifice din competență pe timpul mitingului aviatic, intervine imediat pentru evaluarea situației de urgență, raportând dispeceratului integrat al ISUJ Prahova aspectele constatate. Ofițerul de serviciu din cadrul dispeceratului raportează de îndată inspectorului șef al ISUJ Prahova datele situației cu care se confruntă, iar acesta din urmă conștientizează gravitatea evenimentului și ordonă punerea în aplicare a Planului Roșu de intervenție la nivelul județului Prahova. De asemenea, după impactul cu solul, cele două aeronave ultraușoare se aprind, iar combustibilul din cele două rezervoare ale epavelor se revarsă la sol, generând două incendii izolate.
Din acest moment, va avea loc o complexă desfășurare de forțe și mijloace, în care fiecare participant la exercițiu trebuie să cunoască ce atribuții îi revin, astfel ca, într-un scenariu real, să existe o coordonare optimă și o cooperare eficientă între autoritățile implicate în gestionarea situației de urgență” este scenariul ca va fi utilizat în timpul exercițiului de miercuri.
Citiți și: Zeci de români vor ajuta, și în această vară, la stingerea incendiilor din Grecia. ISU Prahova trimite doi pompieri la Atena
Acțiunea urmărește verificarea modului de lucru integrat al salvatorilor, dar și verificarea procedurilor de intervenție în situațiile simulate, precum și identificarea aspectelor care trebuie perfecționate. „Scopurile principale ale acestui exercițiu vizează verificarea capacității de reacție a instituțiilor implicate în gestionarea evenimentelor și situațiilor de urgență generate de accidente, avarii, explozii și incendii în activități de transport aerian, testarea fluxului informational – decizional și a mijloacelor de comunicații, elaborarea documentelor de conducere a activităților/acțiunilor pentru gestionarea consecințelor și situațiilor de urgență generate de acest tip de evenimente, respectarea procedurilor de lucru și verificarea modului de completare a rapoartelor operative, precum și verificarea modului de îndeplinire a funcțiilor de sprijin și a misiunilor de salvare, evacuare, prim ajutor calificat și stingerea incendiilor”, anunță ISU Prahova.
La exercițiu vor participa 5 autospeciale de stingere, o autospecială specială pentru comunicații, 5 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale de transport personal și victime multiple, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă și 3 ambulanţe SAJ Prahova. De asemenea, în măsura în care nu este solicitat în intervenție, va ateriza și elicopterul SMURD.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană