- Două autoturisme au fost implicate într-un eveniment produs în urmă cu puțin timp pe un drum din comuna Șotrile.
Trei persoane au fost implicate în accident, printre victime aflându-se și un copil în vârstă de 5 ani, pentru care a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD.
„Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina acționează pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor si pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în comuna Șotrile. La locul indicat au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. A fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD.
Citiți și: Accident grav pe DN1A, în apropiere de Gura Vitioarei
În evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și cei 3 ocupanți ai acestora. La sosirea echipajelor de intervenție, persoanele se aflau în afara autoturismelor, conștiente, fiind asistate medical la fața locului. Copilul aflat la bordul unuia dintre autoturisme a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, urmând să fie preluat de elicopterul SMURD”, anunță ISU Prahova.
Update. IJP Prahova anunță că accidentul s-a produs pe DN102I, pe raza localității Valea Doftanei.
„Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un autoturism, care era condus de o femeie de 31 de ani, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară care era condusă de un tânăr de 24 de ani. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 5 ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale ce se impun”, a precizat sursa citată.
Sursa foto: INFO TRAFIC PRAHOVA
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană