- Scris de Lucian Răducanu
La data de 6.03.2012, polițiștii de proximitate din cadrul Secției nr. 1 Poliție au organizat și participat la o acțiune în scopul prevenirii absenteismului școlar, a combaterii vânzării de alcool și tutun către minori și responsabilizarii comercianților .
O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Oraşului Băicoi au depistat în flagrant doi bărbaţi în vârstă de 21, respectiv 24 de ani, care sustrăgeau mărfuri dintr-un autocamion parcat.
Primaria Municipiului Ploiesti, prin intermediul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, în parteneriat cu organizaţia colectivă C.C.R. Logistics Systems RO, organizeaza tombola „Protejeaza Natura! ”.
O minoră, elevă în clasa a X-a, s-a prezentat ieri la sediul Secţiei 4 Ploieşti şi a reclamat faptul că în timp ce se afla în zona staţiei de autobuz din apropierea Gării de Sud, a fost acostată de trei tineri necunoscuţi, care după ce au imobilizat-o i-au luat din buzunarul gecii un telefon mobil .
Un autoturism a părăsit partea carosabilă pe DN1 în zona Comarnic și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice. În urma impactului, două persoane au fost rănite, iar stâlpul a căzut în afara părții carosabile. Nu au fost probleme pentru trafic.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova desfăşoara mâine 08.03.2012, în intervalul orar 15:00 - 15:30, o activitate de informare preventivă în incinta centrului comercial Winmarkt Ploieşti.
La data de 05.03.2012, în oraşul Băicoi a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate un autoturism şi un moped.
Fundația Soros România cere Ministerului Educației o dezbatere publică reală pe tema alegerii școlii de către părinți și discutarea alternativelor la criteriul geografic de alegere a școlii.
În ziua de 5.03.2012, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Boldeşti - Scăeni, au prins în flagrant doi bărbaţi, care sustrăgeau material lemnos (pruni) cu ajutorul unui topor, din livada lui F. Andrei din Dumbrăveşti.