- Scris de Radu IZVORANU
Compania Căilor Ferate Române anulează numeroase dintre cursele trenurilor care legau Ploieştiul de principalele localităţi din judeţul Prahova.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Un scandal de proporții a avut loc, joi seară, în Parcul Mihai Viteazul din Ploiești. Un tânăr a fost bătut cu bâtele de mai mulți ploieșteni veniți se răzbune pentru faptul că o tânără, rudă cu ei, s-a luat la ceartă cu mama unui copil aflat în parc.
Vremea va fi rece la începutul săptămânii viitoare, însă normală pentru această perioadă a anului. Temperaturile vor creşte în zilele de vineri şi sâmbătă, urmând să coboare, din nou, duminică.Vremea va fi rece la începutul săptămânii viitoare, însă normală pentru această perioadă a anului. Temperaturile vor creşte în zilele de vineri şi sâmbătă, urmând să coboare, din nou, duminică.
La munte, există şanse de ninsoare încă de joi.
Citiţi, mai jos, care vor fi temperaturile maxime înregistrate în cinci dintre oraşele prahovene, de luni, 16 ianuarie, până duminică, 22 ianuarie:
Ploieşti: Luni (1), Marţi (1), Miercuri (1), Joi (2), Vineri (8), Sâmbătă (4), Duminică (1)
Câmpina: Luni (-1), Marţi (-1), Miercuri (-1), Joi (1 /ninsoare), Vineri (7), Sâmbătă (3), Duminică (0)
Sinaia: Luni (-10), Marţi (-8), Miercuri (-7), Joi (-2), Vineri (4), Sâmbătă (4), Duminică (6)
Vălenii de Munte: Luni (1), Marţi (1), Miercuri (1), Joi (2), Vineri (6), Sâmbătă (4), Duminică (6)
Mizil: Luni (0), Marţi (-1), Miercuri (0), Joi (2), Vineri (9), Sâmbătă (4), Duminică (1)
Portalul de ştiri PH-ONLINE.RO informează că, în ciuda numărului mic de persoane prezente, ieri, la protestul din Ploieşti, pe reţelele de socializare au continuat dezbaterile legate de continuare acţiunii în ziua de azi. Ph-online scrie că ar fi trei variante de acţiune, în viziunea protestatarilor. Detalii, AICI
494 de persoane si-au anuntat, pe Facebook, participarea la mitingul in favoarea SMURD ce ar trebui sa aiba loc la Ploiesti, sâmbătă 14 ianuarie, la ora 15.00. 90% dintre ei n-au venit, notează portalul local de știri PH-ONLINE.RO.
Jurnalistul Cătălin Stavri (observatorulPH.ro) dezvăluie că un angajat al unei societăți comerciale din Ploiești a declarat că un polițist din cadrul IJP Prahova a primit drept "cadou" o excursie în Turcia plătită de societatea unde lucra.