Un tânăr și mama acestuia sunt cercetați pentru furt și încălcarea ordinului de protecție.
Aceștia au fost depistați, în weekend, la scurt timp după ce sustrăseseră câteva calorifere din curtea unui hotel din Sinaia.
Bizar este că fiecare dintre cei doi obținuse ordin de protecție împotriva celuilalt, dar au lăsat deoparte neînțelegerile ca să facă echipă pentru comiterea infracțiunii.
Ministerul Educației testează, în peste 30 de unități de învățământ din țară, elemente pe care să le introducă în sistemul de învățământ preuniversitar.
Celor șase școli-pilot care au funcționat în anul școlar trecut li se adaugă, din această toamnă, alte 28.
Prahova este județul cu cele mai multe unități de învățământ dispuse să testeze elemente inovative la nivel de organizare a planului-cadru, a structurii anului școlar sau a evaluării.