Autoritatea europeană de reglementare a medicamentului (EMA) este pregătită să consilieze statele membre ale Uniunii Europene cu privire la utilizarea în caz de urgență a pastilei anti-Covid Molnupiravir, produsă de Merck - tratamentul fiind deja autorizat în Marea Britanie. Atât Paxlovid-ul, tratamentul Pfizer, cât și Molnupiravir, tratamentul Merck, sunt destinate celor care deja au contractat boala și, conform studiilor clinice deja efectuate, au demonstrat că pot reduce substanțial riscul de spitalizare și de deces. EMA a decis să accelereze evaluarea medicamentului înainte de o posibilă comercializare în UE.