- Scris de Anca Visan
Proiectul construirii unei creșe pentru copiii din localitate, demarat de Primăria comunei Florești, a fost inclus pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Peste 60 de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și 20 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au participat, joi seară, în intervalul orar 20.00-21.00, la o acțiune pe principalele artere ale municipiului Ploiești, având ca scop informarea cetățenilor cu privire la restricțiile în vigoare și verificarea respectării măsurilor.
Certificat verde obligatoriu! Restricţiile care se au în vedere începând de luni presupun impunerea certificatului verde în aproape toate locurile, mai puţin la magazinele alimentare şi la farmacii, a anunțat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Atilla. În instituţiile publice sau în companiile cu mai mulţi angajaţi, vizitatorii vor intra doar pe baza acestui document. Evenimentele private de orice fel vor fi interzise, nici măcar persoanele vaccinate nu vor mai avea voie să organizeze astfel de întâlniri.
Austria este a treia țară europeană care preia pacienți COVID din România, după Ungaria și Polonia, a anunțat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila. Două echipe de medici din Danemarca vor veni la Institutul Matei Balș din București, pentru a îngriji pacienți aflați la terapie intensivă. Franța a anunțat că va trimite și ea medici. Serbia trimite concentratoare de oxigen și anticorpi monoclonali.
20 octombrie a fost o zi specială, atât pentru 22 de cupluri care au împlinit, anul acesta, 50 de ani de căsnicie, dar și pentru reprezentanții administrației locale, care s-au simțit onorați să îi aniverseze pe acești oameni speciali, care știu cel mai bine ce înseamnă înțelegerea, fidelitatea, dragostea de familie.