Obişnuitele "careuri" şi şirurile indiene la intrarea în unităţile de înmvăţământ, o moştenire perpetuată decenii la rând, lasă loc, uşor-uşor, unor modalităţi mai moderne, mai calde şi mai inspirate de a-i întâmpina pe elevi în prima zi de şcoală. Pentru a le uşura cât mai mult adaptarea în noul colectiv şi a-i face să se simtă bineveniţi, mai multe unităţi de învăţământ din Ploieşti le-au pregătit celor mici, luni, în prima zi a anului şcolar, o serie de surprize plăcute, cu sprijinul părinţilor şi mai ales al unor învăţători pasionaţi de munca lor.