- Scris de Ioana POPA
Salvamontiștii din Bușteni au fost intervenit, duminică după-amiază, pe un traseu din Bucegi, după apelul unui grup care anunța că o turistă s-a rănit grav, în urma unei căzături.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Mobilizare uriașă, pe rețelele de socializare, pentru organizarea de proteste, în Capitală și mai multe orașe din țară, sub alerta "COD ROȘU de OUG". Românii sunt îndemnați să iasă în stradă la București, dar și în Ploiești, Iași, Alexandria, Roșiorii de Vede, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Slatina, Bacău, Baia Mare, Buzău, Piatra Neamț, Satu Mare, Sibiu, Timișoara, Botoșani, Bistrița - Năsăud, Târgu Jiu, Craiova, Tg. Mureș, Tulcea și Galați.
Evaluarea Națională din acest an s-a încheiat, în Prahova, cu rezultate mai slabe decât în 2017, cu numai 86,7% medii peste 5 și aproape 170 de absenți. Câteva școli au stabilit, însă recorduri negative. Niciunul dintre absolvenții de gimnaziu trimiși în examen nu a promovat. Unii au preferat să chiulească de la testări, în timp ce alții nu au reușit să obțină decât note de 2, 3 și 4.