- Scris de Ioana POPA
Un incendiu care a izbucnit, miercuri seară, la o locuință din cartierul Albert, a distrus o bună parte din acoperișul imobilului. Casa i-ar aparține unui fost director al Petrom.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Numeroși pietoni au căzut victimă, în ultima perioadă, accidentelor rutiere, pe drumurile din Ploiești, dar și din restul județului. Sunt șoferi pentru care acordarea de prioritate, la traversare, este o chestiune opțională, dar și cetățeni care au impresia că pot circula oricum, nu doar pe trotuar, ci și pe șosea. Este concluzia care poate fi trasă după acțiunea derulată, miercuri după-amiază, de polițiști, în Ploiești, în preajma trecerilor considerate cu risc.
Aproape 1.000 de prahoveni uciși de poluare, în 2016, și alți 37.000 grav bolnavi! La opt luni de la momentul în care USR Prahova, la inițiativa deputatului Dan Rădulescu, a început campania împotriva poluării din Ploiești și zonele limitrofe, centralizarea informațiilor strânse până acum duce la concluzii care ar trebui să le dea fiori și prahovenilor de rând, și celor de care ar depinde stoparea acestei situații, măcar pentru faptul că și ei sunt, în esență, oameni, cu familii, sănătate și o viață pe care presupunem că vor să o trăiască. Parlamentarul a prezentat rezultatele unui studiu ce poate constitui lejer dovada că locuitorii județului sunt în pericol de moarte!
Patru persoane au fost reţinute și alte trei plasate sub control judiciar, marți, în urma unor percheziții efectuate, în Prahova și Bihor, de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, cu sprijinul B.C.C.O. Oradea și al jandarmilor, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești.
O informare meteo este în vigoare încă de luni (VEZI DETALII), iar marți seară se activează și codul galben de ninsori și polei, emis pentru zonele montane și mare parte din Banat, Transilvania și Oltenia.