- Scris de Cristina Marinescu
Ministerul Sănătății a prezentat situația actualizată a stocurilor de vaccin, arătând că medicii de familie au obligația legală de a consilia părinții privind imunizările de rutină, asigurate prin programul Ministerului Sănătății în mod gratuit, pentru toţi copiii, dar şi asupra vaccinărilor recomandate, suplimentare, care nu sunt gestionate de Ministerul Sănătății. Pe de altă parte, în mai multe județe, serurile lipsesc din cabinete.
Absolvenții de liceu susțin, miercuri, proba obligatorie a profilului. În funcție de specializare, aceștia dau examen la istorie sau matematică.
Fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan a rămas cu numai 3 luni și jumătate de pedeapsă în dosarul Microsoft, în urma unei hotărâri definitive pronunțate luni de Curtea de Apel Ploiești.
Valurile de caniculă anunțate pentru această vară lovesc începând de miercuri. O avertizare cod galben de caniculă a intrat deja în vigoare, iar pentru joi au fost emis chiar cod portocaliu.
Ministerul Educaţiei a publicat astăzi rezultatele obţinute în 2017 la Evaluarea Naţională. Înainte de contestaţii, absolvenţii şcolilor generale din Prahova se pot lăuda cu nouă medii de 10 "curat". La polul opus, însă, într-un clasament al ruşinii se regăsesc câteva zeci de candidaţi care s-au dovedit slab pregătiţi şi care abia au obţinut câteva zecimi la acest examen.
Aşa cum
Transport Călători Express Ploieşti traversează vremuri deosebit de grele, pe fondul problemelor cauzate de pierderea litigiilor cu Fisc-ul şi SPFL-ul. Problemele sunt alimentate, acum, şi de demisiile mai multor membri din structurile de conducere ale societăţii ploieştene. Astfel, secretarul municipiului, Anabell Măntoiu, a demisionat recent din Consiliul de Administraţie, iar doi consilieri locali au decis să părăsească Adunarea Generală a Acţionarilor.
Cei aproximativ 5.000 de absolvenți de gimnaziu din Prahova care au susținut Evaluarea Națională, află, luni, odată cu afișarea notelor la examenele de săptămâna trecute, și media cu participă la admitere.