- Scris de Anca Visan
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a transmis o serie de sfaturi pentru populaţie, pentru prevenirea unor eventuale tragedii produse în cazul înregistrării unor fenomene meteo extreme. Măsurile vin după ce, în vestul ţării, furtunile puternice au produs pagube însemnate, opt persoane au murit, iar câteva zeci de români au fost răniţi.
Consiliul Judeţean Prahova a anunţat semnarea contractului pentru derularea programului "Cornul şi Laptele", astfel că din această săptămână a început livrarea acestor produse în unităţile de învăţământ, la fix o săptămână de la deschiderea anului şcolar 2017-2018.
Fost viceprimar PNL al Ploieștiului și membru al Partidului Național Liberal, vreme de nouă ani, deputatul PMP Cătălina Bozianu a ținut să transmită un mesaj de condoleanțe imediat după aflarea tristei vești, a trecerii în neființă a lui Mircea Ionescu-Quintus.
Mircea Ionescu Quintus, preşedintele de onoare al Partidului Naţional Liberal, a fost înmormântat, astăzi, la cimitirul Viişoara din zona de nord a municipiului Ploieşti. Fostul senator de Prahova şi ministru al Justiţiei a fost condus pe ultimul drum de câteva sute de persoane, printre care, desigur, membri ai familiei, prieteni, apropiaţi, numeroşi lideri politici, dar şi practicieni din drept sau oameni din lumea sportului.
Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus, președintele de onoare al PNL, a încetat din viață în cursul zilei de vineri.
Primăria Ploiești, prin Club Sportiv Municipal Ploiești anunță că duminică, 17 septembrie, la Hipodromul Ploiești va avea loc o nouă reuniune oficială de trap, cu principal punct de atracție „Premiul de Încercare”, o cursă în care participă caii autohtoni ce se vor întrece şi în Derbi-ul de Trap al României, de pe 1 octombrie.
DIICOT a anunțat, vineri, începerea urmăririi penale față de mai multe persoane care s-ai constituit în grup infracțional organizat, prejudiciind statul cu aproape 10.000.000 de lei. În anchetă apare și numele companiei LukOil România, al cărei reprezentant legal ar fi fost implicat în circuitul infracțional.
Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, prim-vicepreședinte al partidului la nivel național și unul dintre liberalii reprezentativi pentru generație, a transmis, vineri, un mesaj de condoleanțe, după decesul seniorului Mircea Ionescu-Quintus, subliniind importanța pe care acesta a avut-o în istoria formațiunii politice din care a făcut parte mai bine de 80 de ani.
Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au prezentat, vineri, o situație la zi a autorizațiilor de securitate la incendiu în unitățile de învățământ din Prahova. La acest moment, 55 de clădiri în care funcționează școli sau grădinițe nu dețin documentul, deși termenul limită pentru obținerea acestuia expiră în două săptămâni.