- Scris de Cristina Marinescu
O persoană și-a pierdut viața, vineri dimineață, în urma unui accident care a avut loc, în jurul orei 5.00, pe DN 72, în zona Parcului Industrial Ploiești.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Șoferii au la dispoziție, de acum, o nouă modalitate de achitare a taxei de drum și a taxei de pod.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat portalul www.erovinieta.ro, prin intermediul căruia cele două tarife, rovinieta și peajul, pot fi plătite on-line, cu ajutorul cardului.
Peste 20 de persoane, inclusiv fostul director al CFR Marfă, Mihuț Crăciun, au fost reținute, în noaptea de miercuri spre joi, de procurorii DIICOT Timișoara, în dosarul privind devalizarea companiei. Acestea sunt anchetate pentru că ar fi vândut 2.450 de vagoane, la un preț subevaluat. Practic, oțelul era vândut la preț de fier vechi, explică anchetatorii.
La aproape un an după expirarea termenului la care lucrările ar fi trebuit încheiate, noul sediu al Teatrului de Păpuși "Ciufulici" este gata, iar duminică trupa sa va da prima reprezentație în casă nouă.
Anunțul oficial a fost făcut de conducerea instituției, care promite, cu acest prilej, și surprize pentru micii spectatori. Aceștia vor avea ocazia să întâlnească personaje îndrăgite din spectacolele Teatrului pentru Copii, dar şi impresionante statui vivante. Motanul încălţat, Căpcăunul, Piratul Picior de Lemn, ajutorul temutului Căpitan Hook, Zâna cea Bună şi Zâna de la Răsărit sunt doar câţiva dintre eroii de poveste care îi vor aştepta pe cei mici, la teatru, în noul sediu de pe Bulevardul Independenței. Iar copiii care se vor întrece în imaginație, în concursul "Desenează-l pe Ciufulici", au șansa să câștige premiul pentru cea frumoasă lucrare: un abonament de intrare la spectacole, valabil tot anul 2017.
În prima zi lucrătoare din clădirea nouă a Teatrului de Păpuși din Ploiești sunt programate două reprezentații ale spectacolului "Lampa lui Aladin", care vor avea loc de la ora 10.30 și de la ora 12.00.
Teatrul de Păpuși se mută în sfârșit în sediu propriu, adecvat, pe Bulevardul Independenței, după ce clădirea în care funcționa, din vecinătatea Hotelului Prahova, a fost retrocedată în 2010, devenind între timp berărie. În ultimii ani, spectacolele au fost găzduite la Cercul Militar sau, mai rar, la Teatrul "Toma Caragiu".
Noul sediu a fost amenajat cu ajutorul unei donații de 300.000 de dolari din partea Fundației Timken, dar lucrările au durat cu aproape un an mai mult decât fusese planificat conform contractului încheiat în 2014.
Producătorii de medicamente generice au lansat, miercuri, un avertisment pe fondul creşterii taxei clawback, la un nivel "nesustenabil" pentru această categorie.
Procentul din calculul taxei clawback a crescut în primul trimestru al acestui an la 19,86%, în condiţiile în care acesta era la 15,62% în trimestrul 1 al anului 2016.
"Nivelul acestei taxe este nesustenabil pentru medicamentele generice. Cei care vor suferi sunt în special bătrânii și bolnavii cronic, care nu vor mai găsi multe din cele mai răspândite medicamente de pe piață sau vor găsi variante mai scumpe, care vor necesita coplată", a transmis Laurențiu Mihai, director executiv al Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România, într-un comunicat remis miercuri.
Potrivit acestuia, măsura urgentă care ar putea fi luată este introducerea calculului diferențiat până la 1 ianuarie 2019, prevăzută de altfel într-un proiect de lege care mai aşteaptă doar punctul de vedere al Guvernului, la Camera Deputaților, după ce de Senat a trecut încă din 2014.
APMGR mai arată că introducerea calculului diferențiat al taxei clawback nu ar afecta în niciun fel colectarea veniturilor prevăzute la bugetul de stat însă ar asigura o distribuție echitabilă a sarcinii fiscale, în acord cu cheltuielile publice decontate pentru fiecare tip de medicamente (generice sau inovative). De asemenea, calculul diferențiat al taxei clawback va permite menținerea capacităților de producție actuale și a celor aproape 8.000 de locuri de muncă, ceea ce se traduce inclusiv în 79,5 milioane de euro anual, taxe aferente salariilor, plătite la bugetul de stat pentru acești angajați.
Reprezentanții producătorilor de medicamente generice atrag atenția că, în ultimii ani, 2.000 de astfel de tratamente ieftine au dispărut de pe piață, singura variantă rămasă pacienților fiind variantele mai scumpe. Practic, la agravarea acestei situații ar duce și actuala creștere a procentului din taxa clawback.