- Scris de Irina Sima
Leonard Doroftei va fi adus cu mandat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe 19 octombrie, pentru a fi audiat ca martor în dosarul "Gala Bute", judecătorii luând această decizie după ce Doroftei a fost citat de două ori şi nu s-a prezentat, informează mediafax.ro
La data de 5 octombrie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, împreună cu luptători S.A.S., au efectuat 6 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. 5 descinderi au avut loc în Ploiești și una în Gornet Cricov.
Procurorii anticoruptie au inceput inca de vineri urmarirea penala impotriva a 24 de ofiteri de la Directia de Informatii si Protectie Interna (DIPI) din cadrul Ministerului de Interne, au declarat pentru
Miercuri dimineață polițiștii ploieșteni au descins la mai multe adrese din Ploiești și una din Gornet Cricov la mai multe persoane bănuite de viol și lipsire de libertate.
Persoanele care doresc să se înscrie pe cele 90 posturi de agent de poliție scoase la concurs prin încadrare directă la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, trebuie să știe că:
Magistraţii instanţei supreme au respins, marţi, cererea lui Vasile Blaga de ridicare controlului judiciar dispus de procurorii anticorupţie în dosarul în care fostul copreşedinte al PNL este cercetat pentru trafic de influenţă.
Decizie incredibilă a instanței penale din cadrul Judecătoriei Ploiești. Un bărbat, trimis în judecată într-un dosar de cămătărie și șantaj, a fost condamnat la închisoare cu suspendare și la 60 de zile de muncă în folosul comunității. Instanța a indicat drept loc unde inculpatul să execute această pedeapsă, CREȘA din orașul Urlați, titrează
Peste 700 de ploieșteni au semnat până acum o