- Scris de Beatrice RADU
Potrivit datelor furnizate, miercuri, de șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, dar și de reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova, un angajat al releului Coștila a avut, marți seară, nevoie de îngrijiri medicale, el prezentând dureri în piept, fiind suspect de infarct.
O cisternă și un automobil au fost implicate într-un accident care a avut loc în urmă cu puțină vreme.
Meteorologii au emis, miercuri, o nouă atenționare nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru patru județe din Muntenia.
Un bărbat de 44 de ani din Buda, comuna Râfov, a încercat să se spânzure, la locuința sa.
Avocatul lui Constantin Ispas, fostul șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Directiei Generale Anticorupție, le-a cerut judecătorilor ÎCCJ ca acesta să fie audiat în ședință secretă, întrucât prin intermediul declarațiilor pe care le va da în fața magistraților va divulga informații secrete, clasificate, care nu trebuie să ajungă la publicul larg.
O femeie de 67 de ani a suferit un accident în timp ce cobora din autobuzul 104, într-o stație din cartierul ploieștean Mihai Bravu.
Doi angajați care se aflau în timpul programului de lucru pe platforma industrială Lukoil din Ploiești au suferit un accident de muncă.
Polițiști din Prahova și luptători de la trupele speciale fac percheziții la Craiova, la suspecți de contrabandă cu țigări.