- Scris de Irina Sima
Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, efectuează 19 percheziții la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani. Perchezițiile au loc în municipiul București și în județele Prahova, Călărași, Dâmbovița și Ilfov.
Inițiatorul grupului Stop poluării orașului Ploiești! care numără peste 2.600 de utilizatori de Facebook, a postat un model de tabel pentru strângere de semnături împotriva a ceea ce autoritățile numesc „disconfort olfactiv", notează
Banii sunt destinați strict realizării unui laborator de radiologie și sunt primiți din partea fundației Timken. În prezent, pacienții Spitalului de Pediatrie Ploiești, respectiv copiii cu vârsta de până la 18 ani, sunt plimbați de la Pediatrie la Spitalul Județean, pentru efectuarea tomografiilor.
Luni dimineață, în jurul orei 10:30, a avut loc un accident grav pe DN1, pe raza localității Românești. Un autoturism Dacia Logan a derapat și s-a lovit de un stâlp electric.
Polițiștii din cadrul IGPR au descins joi dimineață în mai multe județe, printre care se numără și Prahova, la firme suspectate de de evaziune fiscală și spălarea banilor în domeniul serviciilor de publicitate.
Tânărul implicat în accidentul petrecut sâmbătă seara, la ieșirea din Plopeni spre Dumbrăvești, a decedat la Spitalul Județean, acesta suferind leziuni grave în urma evenimentului rutier.
Mai multe echipaje de urgență au intervenit, miercuri seara, pentru a stinge un incendiu puternic izbucnit în jurul orei 18 într-un apartament situat la etajul patru dintr-un bloc de locuințe situat pe strada Cibinului din Ploiești.
Polițiștii locali au intervenit, în apropierea colegiului ploieștean Victor Slăvescu, pentru a soluționa un conflict izbucnit între mai multe persoane. Din primele informații ale Poliției, părinții unei eleve o „certau" pe o fată de 17 ani, colegă cu fiica lor, din cauza unui conflict existent între cele două adolescente. Agresorii, un bărbat și o femeie, au părăsit zona în fugă, după intervenția polițiștilor locali. Eleva agresată a fost condusă la secția 4 de Poliție pentru a depune plângere.
Procurorii DNA Ploiești au pus sub sechestru o parte din bunurile mobile și imobile deținute de fostul premier Victor Ponta. Măsura a fost luată în dosarul Tony Blair, în care prejudiciul a fost estimat la suma de peste 200.000 de euro.