- Scris de Irina Sima
Administratia Parcului Memorial "Constantin Stere" Ploiești pregăteste cadouri pentru animale, cei mici și mari sunt așteptați să ajute la crearea și împachetarea lor.
Evenimentul va avea loc pe data de 21 decembrie, începând cu ora 10.00, participanții vor putea vedea cum primesc animalele cadouri, se anunță într-un comunicat al instituției
Servicii Gospodărire Urbană Ploieşti a trimis un comunicat de presă prin care susţine că societatea este doar un „executant" al comenzilor primite de la Primăria Ploieşti, care suportă contravaloarea lucrărilor efectuate de SGU. Mai mult, susţin reprezentanţii SGU, societatea a solicitat încă de la finele lunii august date cu privire la iluminatul ornamental. În octombrie, municipalitatea ploieşteană, potrivit SGU, a răspuns adresei, comunicând că valoarea alocată pentru acest gen de servicii este de numai 200.913, 74 lei, sumă insuficientă potrivit aceleeaşi societăţi.
În cursul zilei de 3 decembrie 2015, Veolia Energie Prahova a intervenit pentru a remedia o avarie apărută pe magistrala 3 de termoficare, care alimentează zona de Vest a orașului, se arată într-un comunicat al operatorului.
În noaptea de joi spre vineri, la ora 00:30, un șofer în vârstă de 42 de ani a pierdut controlul autoturismului Skoda și s-a lovit de un copac aflat pe marginea drumului național 72, în apropierea Parcului Industrial Ploiești.
Fostul premier Victor Ponta a fost citat la DNA Ploiești în calitate de martor în două dosare instrumentate de procurorii anticorupţie. Este vorba despre Hidro Prahova, dosarul în care este implicat inclusiv cumnatul său, Iulian Herțanu și un al doilea dosar în care apare numele deputatului de Prahova, Sebastian Ghiță. În acest dosar Ponta a dat declaraţii privind finanţarea campaniei prezidenţiale din Republica Moldova.
Un cititor care locuiește în zona de sud a municipiului Ploiești ne-a informat că joi seara că timp de câteva ore nu a funcționat curentul electric.
Veronica Diaconu , fostul primar al comunei Gorgota, şi Constantin Cătălin Stan, fost subprefect al judeţului Prahova, au fost condamnaţi în dosarul retrocedărilor ilegale la şase ani de închisoare respectiv patru ani de închisoare.
În cadrul Campaniei de informare și promovare a Proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Prahova", co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013 - Axa prioritară 2 - „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric", Domeniul Major de Intervenţie 1 „Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deșeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor", beneficiarul proiectului, Consiliul Judeţean Prahova, a organizat, joi, 3 decembrie, 2015, expoziția artistică de obiecte realizate din deșeuri, cu tema „Colectarea separată a deșeurilor".
Mii de ploieșteni au fost prezenți la festivităţile şi ceremoniile militare organizate în cinstea Zilei Naționale a României. Parcul Mihai Viteazu din municipiul Ploiești a fost plin de cetățeni de toate vârstele. Mulți dintre cei prezenți s-au așezat și la cozi pentru a primi tradiționala fasole cu cârnați.












