- Scris de Irina Sima
Mihaela Iamandi, fostul director al Direcţiei Tehnic Investiţii din cadrul Primăriei Ploieşti, a fost condamnată la un an și opt luni de închisoare cu suspendare și la 60 de zile de muncă în folosul comunității. Decizia nu este definitivă. Mihaela Iamandi a fost trimisă în judecată, în luna septembrie a anului trecut, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți cererea de arestare preventivă a fostului parlamentar Sebastian Ghiță, care de mai bine de o săptămână este de negăsit. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut, marţi, la instanţa supremă, înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă, pe motiv că fostul deputat nu a respectat obligaţiile impuse de controlul judiciar.
Un bărbat de 69 de ani, din Bucureşti, a intrat în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti având asupra lui un pistol cu bile, un cuţit şi două pumnale artizanale.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) judecă marţi contestaţia DNA privind ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara pentru Sebastian Ghiţă, termenul fiind preschimbat de două ori, de pe 30 ianuarie pe data de 5 ianuarie 2017, respectiv pe 27 decembrie 2016 la ora 12.00.
De la 1 ianuarie 2017, angajații Rosal nu vor mai intra în ghenele din blocurile turn pentru a ridica deșeurile, igienizarea camerelor de precolectare și depozitarea gunoiului urmând a intra în sarcina asociațiilor de locatari, deșeurile urmând să fie colectate în europubele puse la dispoziție de operatorul Rosal.
Nico, Doddy, Paula Selling, Shift și Mihai Mărgineanu vor cânta în cadrul concertului de Revelion organizat de Primăria Ploiești. Evenimentul va începe la ora 21.45 pe scena amplasată în centrul municipiului, lângă palatul administrativ.
Curtea Europeană de Justiţie a decis miercuri că guvernele statelor din blocul comunitar nu pot obliga firmele de telecomunicaţii să păstreze toate datele clienţilor lor pentru o anumită perioadă de timp.