- Scris de Irina Sima
Marți, în jurul orei 17, în orașul Slănic a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Din primele informații ale Poliției, două persoane au fost rănite în urma coliziunii. Sursa: IPJ Prahova
Nicolae Capră, unul dintre principalii finanţatori ai echipei FC Petrolul Ploieşti a fost trimis în judecată într-un alt dosar în care este acuzat de constituire de grup infracţional organizat. Este vorba despre dosarul ROMPREST, instrumentat de procurorii DIICOT, titrează observatorulph.ro.
Habitat for Humanity România, în parteneriat cu Consiliul Local al Municipiului Ploiești, și cu finanțare din partea fundației Timken, anunță începerea procesului de selecție pentru patru locuințe în Ploiești.
Vasile Dascălu a fost cel mai longeviv primar din Prahova. Timp de 25 de ani a stat în fruntea localităţii. Înmormântarea va avea loc joi. Dumnezeu să îl odihnească!
Efectivele de poliție care vor acționa în minivacanța de Rusalii au fost suplimentate, astfel încât peste 1.200 de polițiști prahoveni vor desfășura activități specifice pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în această perioad, anunță IPJ Prahova într-un comunicat trimis presei.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, polițiștii prahoveni au desfășurat, în intervalul 31 mai – 01 iunie 2015, o serie de activități publice prin care au dorit să fie alături de cei mici și să împărtășească cu aceștia bucuria sărbătorii, se anunță într-un comunicat de presă al IPJ Prahova.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale din Ploieşti şi judeţ oferă copiilor posibilitatea vizitării expoziţiilor permanente şi temporare gratuit între orele 9.00 – 17.00 şi organizează activităţi cultural – educative interactive şi ateliere tematice, cu acces liber, după următorul program: