- Scris de Paul Dumitrescu
Guvernul a eliminat mai multe taxe consulare, printre care și cele solicitate pentru întocmirea certificatelor de naștere ale copiilor născuți în străinătate, se arată într-un act normativ adoptat în ședința de marți a Executivului.
Parchetul Curţii de Apel Ploieşti face precizări în cazul Petrotel Lukoil. Potrivit unui comunicat remis presei, ridicarea sechestrului în cazul Petrotel Lukoil a avut la bază dorinţa de a nu afecta salariaţii şi că demersurile nu au fost consecinţa unor declaraţii cu caracter public.
A trecut aproape o lună de la începerea anului școlar 2014-2015, dar elevii din clasele mici încă nu au manualele promise de Ministerul Educației, nici vechi, în format clasic, nici digitale. Copiii învață acum după fișe întocmite de învățători și caiete auxiliare cumpărate de părinți.
După ani întregi de consultări, dezbateri, proteste și demersuri, noua listă de medicamente compensate, ceea ce înseamnă tratamentele pentru boli grave, întârzie din nou. Reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului au promis finalizarea liste la începutul toamnei, însă evaluarea noilor tratamente ar putea fi gata abia în noiembrie sau anul viitor.
Mai multe percheziţii se desfășoară, miercuri dimineaţă, în Prahova și alte 13 judeţe, fiind vizate persoane şi firme suspectate de infracţiuni economice prin realizarea de achiziţii de mărfuri în sistem intracomunitar din Ungaria, Bulgaria şi Polonia, prejudiciul fiind estimat la 3 milioane euro, potrivit
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a înfiinţat o Casă de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor, de unde atât preoţii cât şi credincioşii vor putea lua împrumuturi cu o dobândă de şase la sută, în CARCM înscriindu-se până în prezent 14 persoane, între care şi IPS Teofan.
Mâine, între orele 17.00 -19.00, ACL organizează un miting electoral, în parcarea dintre Palatul Culturii şi Palatul Administrativ, unde se estimează că vor participa aproximativ 5.000 de oameni. Comisia de avizare a manifestărilor publice a dat aviz favorabil pentru mai multe manifestări la Ploieşti.
În fiecare an, trecerea la ORA DE IARNĂ se realizează la sfârșitul lunii octombrie. Schimbarea se face prin setarea ceasurilor înapoi cu o oră.
Mai mulți elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce doi minori au pulverizat spray paralizant în toaleta instituției de învățământ. S-a întâmplat în Școala „Veronica Micle" din localitatea Bucium, județul Iași.