- Scris de Cristina COLȚ
Circulaţia autovehiculelor pe str. Nicolae Bălcescu pe tronsonul cuprins între str. Armoniei şi str. Mihai Bravu va fi întreruptă, începând de luni, 18 august 2014, ora 9.00, anunță municipalitatea. Măsură a fost luată pentru realizarea lucrărilor de modernizare din zonă.
Pe 15 august, creştinii ordodocşi şi catolici sărbătoresc Sfânta Marie Mare sau Adormirea Maicii Domnului. Ziua marchează, în calendarul popular, trecerea de la vară la toamnă, totodată fiind sărbătorită și Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.
Poliţiştii prahoveni au ridicat 36 de cartuşe de vânătoare deţinute ilegal și au descoperit peste 150.000 de litri de combustibil în urma a 7 percheziţii efectuate la locuinţele unor persoane bănuite că ar avea legături cu membrii unei grupări infracţionale specializate în furturi de produse petroliere şi braconaj cinegetic. 7 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, iar 3 dintre acestea au fost reținute.
Dacă joi se anunță una dintre cele mai calde zile din această vară, de sâmbătă, se răcorește în toată țara.
Starea pacientului cu malarie, transferat de la Institutul „Matei Balş" la Spitalul „Victor Babeş" din Capitală este încă gravă, existând riscul unei complicaţii a bolii, cu afectare pulmonară, a declarat miercuri, pentru Mediafax, directorul medical al unităţii sanitare, Simin Florescu.
În piețe și magazine, prețul lămâilor a explodat: 15 lei pe un kilogram de citrice este, deja, foarte mult pentru cumpărătorii din România. Totuși, acesta este numai un efect al problemelor economice pe care cel mai mare exportator de lămâi din lume le are, la ora actuală.
Miercuri, 13 august, Editura „Corint", cu sprijinul Penitenciarului de Femei Târgşor, a organizat, la sediul instituției, o expoziție de carte cu vânzare.
Pentru a veni în întâmpinarea cererilor primite din partea celor care intenționează să călătorească spre litoral în acest weekend, CFR Călători va introduce suplimentar în circulaţie două trenuri, spre şi dinspre litoral, în perioada 15-17 august.
Miercuri, 13 august, din cauza meciului de fotbal de pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, mai multe trasee vor fi deviate. Începând din această săptămână, și strada Democrației este blocată, iar de vineri, 15 august, mijloacele de transport în comun din municipiu vor circula după program de weekend.