- Scris de Lucian Răducanu
PLOIEŞTI – Mihai Bravu, str. Gageni, Şos. Vestului, B-dul Bucureşti
DN 1 – Puchenii Mari, Movila Vulpii, Băicoi, Bărcăneşti, Centura de Est
Urlaţi – str. 1 Mai
Floreşti – str. Şcolii
Văleni – str. Cuza Vodă
Băicoi – str. Înfrăţirii
DJ 102 - Vărbilău
Bucov, Valea Călugărească
Boldeşti Scăeni, Lipăneşti, Vălenii de Munte, Teişani, Olteni
1466
Iarna nu ţine cont de programul trenurilor româneşti. Deşi nu există, momentan, linii închise, circulaţia feroviară la nivel naţional se desfăşoară în condiţii destul de dificile, cu întârzieri foarte mari.
Asociaţia
Românii ar putea circula, peste câţiva ani, pe autostrada Comarnic-Braşov (58km). Constructorul autostrăzii, care urmează să fie realizată în regim de concesiune, va fi ales prin procedura dialogului competitiv, la care vor putea participa "între 3 şi 5 agenţi economici", potrivit unui anunţ al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).
Peste 90 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova şi Serviciului de Investigaţii Criminale Dâmboviţa efectuează în această dimineaţă 12 percheziţii la domiciile unor persoane suspectate de fraudarea bancomatelor.
Recent, în fondul de vânătoare Vălenii de Munte, a fost depistată o vulpe turbată. Din păcate, animalul sălbatic şi bolnav a provocat daune serioase în gospodăria omului în care a fost găsit.
Deşi se numără printre cele mai mici colegii parlamentare din ţară, Colegiul 6 deputaţi Prahova a "născut", în cadrul alegerilor din 9 decembrie nu mai puţin de doi deputaţi şi doi senatori.
În după-amiaza zilei de miercuri şi în cursul nopţii de miercuri spre joi, vântul va continua să prezinte intensificări în nord-estul, centrul ţării şi la munte, dar mai ales în regiunile sudice, spulberând sau viscolind zăpada.