Familiile celor doi nou-născuți care au murit, în noiembrie 2017, din cauza infecțiilor nosocomiale, au fost informate la începutul acestei luni că dosarul a fost clasat.
„Nu este suficientă simpla legătură de cauzalitate dintre faptă și deces sau vătămare pentru a contura cauzalitatea ca element de tipicitate al infracțiunii”, concluzionează procurorul Daniel Ștefan Simion de la Parchetul din Iași, în ordonanța prin care a dispus clasarea.
Primarul ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat că a participat la discuțiile dintre reprezentanții Fundației Metropolis și conducerea Spitalului de Pediatrie.
„A fost agreată schimbarea proiectului inițial, dar cu păstrarea obiectivului”.
Un șofer din Prahova a fost prins aseară, pe DN7, în Vâlcea, conducând un TIR în ciuda restricțiilor impuse pe drumul național, pe durata avertizării de caniculă.
Controlul Poliției a scos la iveală și nereguli la aparatul tahograf.
ANM a prelungit avertizările meteo privind temperaturile ridicate, anunțând că aproape toată țara va fi afectată de caniculă inclusiv sâmbătă. Mai multe județe rămân sub cod portocaliu sau chiar cod roșu.
Totodată, în zonele de deal și de munte, astăzi vor fi condiții de furtună.
Mii de români au rămas cu conturile goale după ce au căzut în plasa reclamelor deepfake.
Clipurile au ca protagoniști persoane celebre, ceea ce le conferă credibilitate.
În fapt, escrocii prelucrează, cu ajutorul inteligenței artificiale, înregistrari reale, pentru a transmite mesaje false despre investiții în acțiuni sau despre alte metode de îmbogățire rapidă.
De ajutor le sunt inclusiv statul și băncile, care eșuează în a-și proteja cetățenii, respectiv clienții.
Steagul roșu este arborat pe mai multe plaje, în special din sudul litoralului, din cauza valurilor foarte mari.
Din păcate, în ciuda avertismentelor salvamarilor, au avut loc tragedii din primele ore ale minivacanței de Sf. Maria.
Un caz impresionant este al unui tânăr de 35 de ani care a reușit să-și salveze fiica, dar care nu a mai ieșit la mal. Trupul său este căutat de miercuri.