Un bucureștean le-a dat de furcă ieri polițiștilor care l-au căutat ore în șir pe individ, după ce au aflat că acesta s-ar plimba cu o sabie asupra lui, amenințând în stânga și-n dreapta.
Într-o singură zi, au fost depuse trei sesizări cu privire la incidente legate de bărbatul în cauză.
El a fost depistat și imobilizat abia aseară, iar asta doar după o urmărire și intervenția luptătorilor SAS.
Polițiștii din Capitală au reținut doi bărbați de 35 de de ani, unul pentru că și-a înscenat răpirea și al doilea pentru că a luat parte la planul acesta, de a obține astfel bani de la mama lui.
Cei doi sunt anchetați pentru şantaj, respectiv instigare la şantaj.
Cristian Apostol, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, a criticat dur modul în care executivul Primăriei Ploiești gestionează situația termiei din municipiu.
„Conducerea Termo Ploiești a demisionat din cauza presiunilor și amenințărilor venite din gura lui Farfuridi, dar, mai ales, pentru că au văzut drumul setat de un primar incompetent, un primar care joaca sănătatea ploieștenilor la ruleta cămătarilor”.
Microsoft a transmis, în decembrie, că pe 10 ianuarie 2023 încetează suportul pentru Windows 7 Extended Security Update (ESU) și pentru Windows 8/8.1.
Zilele acestea, și ANAF a emis o informare prin care anunță că, din 8 ianuarie, aplicațiile pe care le pune la dispoziția contribuabililor nu vor mai putea fi folosite decât pe sisteme de operare aflate în suport la producător și care au update-urile la zi.
Instrucțiunea emisă de Ministerul Sănătății, privind instituirea stării de alertă epidemiologică, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Documentul include recomandări cu măsuri care ar trebui respectate în unitățile sanitare, la locul de muncă, în unitățile de învățământ și de populație, în general.