- Au început lucrările de renovare a clădirii fostei grădinițe Vega, pe care Rompetrol a oferit-o municipalității în vederea amenajării de noi spații în care să fie găzduite câteva dintre clasele primare ale Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”.
Imobilul a fost preluat cu oarecare întârziere de Primăria Ploiești, deocamdată prin contract de comodat, iar lucrările propriu-zise pentru amenajarea spațiilor au început după starul anului școlar.
Citiți și: Fosta grădiniță Vega nu poate fi preluată de Primăria până la începutul anul școlar. Soluția găsită pentru clasele care nu mai au loc la „Caragiale”
Odată rezolvate aspectele juridice, au început și reparațiile. Potrivit primarului Mihai Polițeanu, va dura câteva luni până când noua școală va fi gata.
„În această clădire vor învăța 4 clase primare (nivel 0–IV), cu cel puțin 82 de copii. Estimez că imobilul va putea fi folosit la începutul lui 2026.
Compania Rompetrol Rafinare S.A. o oferă gratuit timp de 5 ani și, ulterior, imobilul va intra definitiv în proprietatea orașului.
Obținerea clădirii și demararea lucrărilor de reparații au fost un efort comun transpartinic, fiind implicați activ domnul deputat Toader, doamna consilier județean Chițu și doamna consilier local Bozianu, dar și mulți alți colegi din Primărie și Consiliul local de la toate partidele. Le mulțumesc!”, a transmis edilul.
Până la finalizarea lucrărilor, unele clase de la „Caragiale” funcționează în săli improvizate în școalaă mică de pe str. Romană.






Foto: Mihai Polițeanu
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană