Au început lucrări la două imobile incluse în proiectul "Eficientizare energetică blocuri în municipiul Ploiești - LOT 1", finanțate din fonduri europene prin Programul Operațional Regional.
Valoarea contractului este de 3,6 milioane de lei, inclusiv TVA.
Primăria Ploiești a transmis, joi, către APH, un punct de vedere privind șansele ca proiectul „Asigurarea mobilităţii traficului prin prelungirea legăturii rutiere şi de transport public între Gara de Sud şi Gara de Vest (strada Libertăţii), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al pieţelor gărilor-Etapa I” să mai beneficieze de finanțare europeană.
Administrația locală admite că "realizarea lucrărilor nu se putea încadra în valabilitatea contractului de finanțare, acest fapt putând genera creșterea valorii neeligibile a proiectului și, implicit, costuri suplimentare pentru Municipiul Ploiești".
Sursa citată anunță, totodată, că analizează "posibilitatea finanțării proiectului, astfel încât acesta să poată fi implementat fără un aport financiar suplimentar al municipalității".
Primăria Ploiești a furnizat, marți, noi detalii cu privire la condițiile în care se circulă pe rutele ocolitoare ce pot fi folosite de șoferi, pe durata lucrărilor pe Bd. Independenței.
Vă reamintim că tronsonul între Gara de Sud și intersecția cu Ana Ipătescu/ Anul 1848 (rondul I - Conpet) a fost închis azi-noapte pentru lucrări care vor dura aproximativ trei luni.
Solicitările din partea familiilor de ploieșteni, pentru acordarea voucherelor educaționale, pot fi depuse până sâmbătă, 30 septembrie.
Cererile și documentele aferente pot fi transmise prin e-mail sau pot fi depuse la registratură, care sâmbătă va funcționa timp de două ore, special în acest scop.
Licența operatorului de termoficare al Ploieștiului, una provizorie pentru furnizarea de energie termică, nu mai este valabilă de la 1 septembrie.
Reprezentanții societății dau asigurări că vor obține licența definitivă în mai puțin de o lună, deci, teoretic, înainte de începerea sezonului de încălzire.
Mii de proprietari de bunuri mobile sau imobile din Ploiești, care datorează bani la bugetul local, au fost notificați de Serviciul Public Finanțe Locale cu privire la faptul că mai au la dispoziție doar câteva zile să achite dările pe anul 2023.
După data de 30 septembrie, datornicii vor fi penalizați.
La o săptămână de la începerea anului școlar, circulația pe Bulevardul Independenței va fi închisă complet de la Gara de Sud (inclusiv o parte din sensul giratoriu) până la rondul I (intersecția cu str. Ana Ipătescu și Anul 1848).
Alte străzi mult mai mici vor prelua întreg traficul, motiv pentru care, în unele zone, administrația locală a anunțat că va institui, temporar, noi reguli de circulație.
Durata estimată a lucrărilor este de trei luni, interval în care șantierul va ajunge până spre centru.
Doi consilieri municipali au propus, acum aproape jumătate de an, ca sistemul "KISS&RIDE" să fie implementat și în preajma unor unități de învățământ din Ploiești.
Aurelian Tudor acuză că a fost blocat să asiste și să participe la dezbateri, în cadrul ședinței comisiei de circulație, întâlnire în cadrul căreia ar fi trebui să susțină această inițiativă.
"Acesta este respectul acordat consilierilor locali de către domnul Primar!", reclamă consilierul.