- Scris de Ioana POPA
Ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local programate pe 22 decembrie include și proiectul de hotărâre referitor la ce taxe și impozite vor avea de plătit ploieștenii, către bugetul local, anul viitor.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
După trei luni de amânări, şedinţa ADI Deşeuri pe tema rezilierii contractului cu Rosal s-a ţinut miercuri, însă propunerea n-a putut fi şi supusă la vot, pentru că nu erau prezenţi toţi cei 34 de delegaţi. Ca să nu mai depindă, pe viitor, de criteriul unanimităţii, care s-a dovedit atât de greu de atins, autorităţile vor să modifice statutul asociaţiei.
Președintele Consiliului Județean, Iulian Dumitrescu, a reprezentat Prahova la anunțat la întâlnirea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România cu premierul Nicolae Ciucă, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, și ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, pe tema bugetului de stat pe 2022.
Primăria Ploieşti a lansat o nouă procedură de selecţie pentru finalizarea lucrărilor de consolidare a versantului de pe strada Andrei Mureşanu, în dreptul blocurilor R1 şi R2, unde s-a produs o alunecare de teren în urmă cu mai mulţi ani.
POLUARE PRAHOVA - Un proiect european propus de Consiliul Judeţean, Primăria Ploieşti şi două universităţi a primit fonduri europene. Obiectivul urmăreşte reducerea emisiilor de metan şi dioxid de carbon în atmosferă şi va avea o perioadă de implementare de 12 luni.
Consiliul Judeţean Prahova a lansat o licitaţie pentru achiziţia de tablete, laptopuri şi alte dispozitive utile pentru cursuri online. Proiectul, derulat din fonduri europene, fusese lansat în toamna lui 2020, când unităţile de învăţământ din ţara noastră treceau masiv la sistemul de cursuri de la distanţă.
O ședință extraordinară, de îndată, a Consiliului Județean Prahova a avut loc miercuri după-amiază, pentru dezbaterea proiectului de hotărâre referitor la repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din impozitul pe venit încasate suplimentar - cota de 6 % pe anul 2021.