- Scris de Anca Visan
Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a declarat marţi că a stabilit noul program pentru deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie, în cadrul contractului pe patru ani semnat recent cu operatorul Coral Impex, contract care vine după o lungă perioadă de pauză, în care activităţile au fost blocate de Direcţia Economică din instituţie. După mai bine de doi ani în care s-au făcut foarte puţine stropiri, aproape toate în unităţile de învăţământ, Primăria Ploieşti anunţă acum cinci treceri pe lună.
Aşa-zisul pod de lemn din vecinătatea Gării de Sud din Ploieşti, devenit un real pericol inclusiv pentru trenuruile care trec pe dedesubt, va fi demolat şi înlocuit. Primarul municipiului, Adrian Dobre, a anunţat marţi că administraţia locală lansează licitaţia pentru aceste lucrări.
Primăria Ploieşti a anunţat că de luni vor începe lucrările pentru extinderea canalizării şi realizarea racordurilor pe strada Cozia, din zona de sud a municipiului, arteră situată în vecinătatea UZUC şi care asigură legătura între străzile Rudului şi Bobâlna.
Asfaltări necorespunzătoare în Ploieşti! Primarul Adrian Dobre a dezvăluit marţi, în timpul unei întâlniri cu reprezentanţii presei locale, că firma contractată încă din 2013 pentru lucrări pe drumurile din municipiu a primit, în prima parte a acestui an, peste 50 de sancţiuni, atât de la Inspectoratul de Poliţie, cât şi de la Poliţia Locală. Sancţiunile depăşesc 75.000 de lei şi au fost date în special din cauza semnalizării necorespunzătoare a lucrărilor. Separat, primarul a afirmat că a descoperit mai multe nereguli în ultima vreme şi a cerut refacerea unor lucrări.
Autorităţile ploieştene continuă programul de curăţenie început în aşa-zisele puncte negre din municipiu, în care se aruncă necontrolat deşeuri de ani de zile. După acţiunile de ecologizare a unor zone de la periferia Ploieştiului, echipajele SGU şi ale operatorului de salubritate au ajuns astăzi în zona pârâului Dâmbu.
Angajaţii de la pază de la Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti riscă să rămână fără locurile de muncă. Reprezentanţii forurilor de conducere ale societăţii administraţiei ploieştene au recunoscut că analizează această măsură de restructurare a schemei de personal, dar spun că momentan nu s-a luat o decizie oficială.
Conducerea Prefecturii Prahova a fost informată astăzi că serviciile subordonate care se ocupă de elibararea paşapoartelor, pe de o parte, respectiv de înmatriculări auto şi eliberarea persmiselor de şoferi vor funcţiona în formulă completă, după ce ultimele locuri disponibile în organigramele celor două structuri au fost ocupate prin repartizarea unor tineri care tocmai au absolvit cursurile la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" din Câmpina.
Încep tradiţionalele lucrări de igienizare şi reabilitare programate în timpul vacanţei de vară în unităţile de învăţământ din Ploieşti. Primăria a anunţat astăzi că a semnat contractele cu o asociere de firme care se va ocupa de aceste intervenţii la liceele, şcolile, grădiniţele şi creşele din municipiu. Pentru 2018, valoarea lucrărilor propuse se ridică la 2.144.000 de lei, fără TVA.
Acuzat că blochează proiectul de reconstruire a pieţei centrale, prin refuzul de a vira către SC Hale şi Pieţe o sumă de 18 milioane de lei aprobată de Consiliul Local şi refuzul de a semna o autorizaţie de desfiinţare a unei părţi din platoul Halelor, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a răspuns astăzi criticilor care i-au fost aduse, afirmând că întregul proiect are foarte multe "neclarităţi" şi că întârzierea acestor semnături vine pentru a lămuri unele aspecte şi pentru a se asigura că nu vor mai exista "superficialităţi".