- Scris de Anca Visan
Mult discutată în ultimele două luni, pe fondul subfinanţării activităţii de transport public la nivelul municipiului Ploieşti, gratuitatea de care beneficiază pensionarii, elevii şi revoluţionarii din municipiu se va menţine şi în lunile iulie şi august. Consiliul Local, forul legislativ al localităţii, a aprobat în şedinţa de astăzi suplimentarea cu 6,4 milioane de lei a subvenţiei acordate de la bugetul local pentru această activitate.
După ce, la finalul săptămânii trecute, unul dintre cei doi ofertanţi de la licitaţia pentru autobuze noi a Primăriei Ploieşti transmisese o notificare prealabilă, autorităţile locale au fost informate astăzi că firma respectivă a mers mai departe şi a depus o reclamaţie la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Autorităţile se tem că totul ar putea să se mute în instanţă, ceea ce riscă să blocheze pentru câteva luni achiziţia.
Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a participat marţi la întâlnirea dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai Asociaţiei Municipiilor din România, unde a ridicat mai multe probleme legate de implementarea unor proiecte europene propuse de administraţia ploieşteană. Înainte de plecarea la Bucureşti, edilul a precizat că vrea să discute despre normativele privind lăţimea drumurilor, care încurcă realizarea unor piste de biciclete la Ploieşti, şi despre preluarea în patrimoniu, cel puţin pentru moment, a pasajului de cale ferată din zona Podul Înalt, obligatorie pentru implementarea unui proiect european dorit de Primărie pentru lărgirea la patru benzi a şoselei la ieşirea din Ploieşti spre Târgovişte.
Conducerea Primăriei Ploieşti anunţă că în această vară vor începe lucrările pentru introducerea reţelei de canalizare pe străzile din cartierul Mitică Apostol, una dintre cele mai izolate şi ignorate zone ale municipiului. Autorităţile au făcut ultimele verificări zilele trecute, pentru a vedea dacă planurile corespund situaţiei din teren.
A doua ediţie a "Ploieşti - târg domnesc", aşa-zisul festival medieval din municipiu, va avea loc la mijlocul lunii iulie, la un an de la primul eveniment de acest gen găzduit în localitate. Evenimentul se va derula tot pe Bulevardul Independenţei, iar autorităţile pregătesc şi câteva noutăţi faţă de prima ediţie, una dintre acestea fiind organizarea unui turnir între cavaleri.
Consiliul Judeţean Prahova, instituţia care deţine în proprietaten Palatul Administrativ din Ploieşi, a început instalarea unui nou sistem de securitate, care prevede realizarea accesului în clădire pe bază de cartele magnetice şi montarea unor turnicheţi la intrarea dedicată vizitatorilor.