- Scris de Anca Visan
Obiectivele de investiţii derulate în ultimii ani de Primăria Ploieşti din fonduri europene sunt controlate în această perioadă de Ministerul Dezvoltării. Un reprezentant al ministerului a ajuns astăzi în municipiu, având o discuţie cu viceprimarul Ganea şi cu funcţionarii care s-au ocupat de implementarea proiectelor europene şi anunţând că în următoarele zile va face vizite pe teren la aceste obiective, lista cuprinzând liniile de tramvai, centrul de excelenţă în afaceri, podul de lângă Gara de Vest, Parcul Municipal şi Hipodromul.
Conducerea Primăriei Ploieşti a anunţat că zilele acestea s-au încheiat lucrările comandate pentru extinderea cimitirului Mihai Bravu, venite în contextul unei grave crize de locuri de veci, în condiţiile în care acesta era singurul pentru care fusese identificată o soluţie de creştere a suprafeţei disponibile. Următorul pas va fi efectuarea recepţiei în urma lucrărilor, anunţă autorităţile, care mai dezvăluie că i-au impus penalităţi executantului, pentru depăşirea termenului convenit.
Autorităţile ploieştene promit că în acest an vor începe lucrările pentru modernizarea celor două pasaje pietonale subterane din zona Bariera Bucureşti, închise cu circa două decenii în urmă din cauza infiltraţiilor de apă şi reziduuri petroliere. Deşi astfel de promisiuni de redeschidere au fost făcute de fiecare primar trecut prin fruntea urbei, de data aceasta proiectul are în spate şi un studiu de fezabilitate, urmat de aprobarea indicatorilor tehnico-economici, în toamna anului trecut, în şedinţă a Consiliului Local.
Ne aflăm în sesiunea de finanţare UE 2014-2020, însă unele dintre axele de finanţare nu sunt deschise nici măcar acum, la intrarea în al patrulea an, în vreme ce la altele documentaţiile au fost anunţate abia de curând sau au suferit în ultima vreme o serie de modificări, lucru pus pe seama birocraţiei de la nivel central, eventual chiar a unei lipse de pricepere şi care, per total, încurcă autorităţile locale care doresc să obţină finanţări externe. În speranţa unor lămuriri şi chiar a unor posibile alocări "direct de la sursă", primarul Ploieştiului a plecat astăzi la Strasbourg, în Franţa, pentru discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene.
Ca şi în anii trecuţi, iarna lasă în urmă, la Ploieşti, o sumedenie de noi probleme la şosele, care se adaugă la craterele şi şanţurile mai vechi. Autorităţile locale au organizat astăzi o şedinţă de lucru pentru a pregăti programul de reparaţii curente pentru 2018, noutatea fiind că, potrivit surselor noastre, primarul a anunţat că va inspecta personal străzile propuse înainte de includerea lor în program.
În ultimele zile, contribuabilii din Ploieşti au primit zeci de mii de plicuri din partea Serviciului Public Finanţe Locale, conţinând notificarea prvind plata taxelor şi impozitelor locale în primul trimestru, însoţită de o scrisoare din partea primarului Dobre, în care se vorbeşte despre proiectele de investiţii care urmează să fie implementate în 2018.
Autorităţile ploieştene au organizat astăzi o şedinţă cu privire la proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public, anunţând că au comandat elaborarea unui studiu de fezabilitate, cu intenţia de atragere a unei consistente finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană. Acest studiu va spune ce lucrări sunt prioritare, dar şi care ar fi costul estimat, precizează reprezentanţii Primăriei, care au evitat să ofere alte detalii.