- Scris de Anca Visan
Una dintre cele două societăţi care au participat la licitaţia Primăriei Ploieşti pentru achiziţia de autobuze diesel noi a transmis o notificare prealabilă, solicitându-le autorităţilor locale să revizuiască evaluarea făcută. Asta duce la blocarea procedurii de selecţie, reclamă reprezentanţii Primăriei, care spun că, în urma notificării, se aşteaptă să fie depusă şi o contestaţie.
Conducerea Primăriei Ploieşti anunţă că în această vară vor începe lucrările pentru introducerea reţelei de canalizare pe străzile din cartierul Mitică Apostol, una dintre cele mai izolate şi ignorate zone ale municipiului. Autorităţile au făcut ultimele verificări zilele trecute, pentru a vedea dacă planurile corespund situaţiei din teren.
A doua ediţie a "Ploieşti - târg domnesc", aşa-zisul festival medieval din municipiu, va avea loc la mijlocul lunii iulie, la un an de la primul eveniment de acest gen găzduit în localitate. Evenimentul se va derula tot pe Bulevardul Independenţei, iar autorităţile pregătesc şi câteva noutăţi faţă de prima ediţie, una dintre acestea fiind organizarea unui turnir între cavaleri.
Consiliul Judeţean Prahova, instituţia care deţine în proprietaten Palatul Administrativ din Ploieşi, a început instalarea unui nou sistem de securitate, care prevede realizarea accesului în clădire pe bază de cartele magnetice şi montarea unor turnicheţi la intrarea dedicată vizitatorilor.
Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a participat marţi la întâlnirea dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai Asociaţiei Municipiilor din România, unde a ridicat mai multe probleme legate de implementarea unor proiecte europene propuse de administraţia ploieşteană. Înainte de plecarea la Bucureşti, edilul a precizat că vrea să discute despre normativele privind lăţimea drumurilor, care încurcă realizarea unor piste de biciclete la Ploieşti, şi despre preluarea în patrimoniu, cel puţin pentru moment, a pasajului de cale ferată din zona Podul Înalt, obligatorie pentru implementarea unui proiect european dorit de Primărie pentru lărgirea la patru benzi a şoselei la ieşirea din Ploieşti spre Târgovişte.
Autorităţile ploieştene anunţă atribuirea licitaţiei lansate la finalul anului trecut pentru achiziţia a 50 de autobuze diesel noi. Contractul va fi în valoare de 38 de milioane de lei, la care se adaugă TVA, a anunţat primarul Adrian Dobre, care a precizat că în acest moment se aşteaptă trecerea celor zece zile pentru depunerea eventualelor contestaţii şi a refuzat să anunţe firma declarată câştigătoare, precizând că mai multe informaţii vor putea fi oferite în momentul semnării contractului.
Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a anunţat că proiectul privind închirierea locurilor din parcările condominiale rămâne o prioritate pentru administraţia locală, precizând că urmează să lanseze o dezbatere publică pe această temă. Edilul a dezvăluit că a început consultările cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din municipiu şi, totodată, că Servicii de Gospodărire Urbană, societatea care se ocupă deja de parcările cu plată din oraş, este exclusă din calcul, intenţia fiind ca Primăria să administreze direct locurile disponibile în zonele de blocuri.