• Scriitoarea Ioana Nicolaie a lansat cel mai recent roman al său, „Drumul spre Soare-Răsare”, la Librăria Elstar din Câmpina.
• Deliciul audienței au fost dezvăluirile amuzante pe care autoarea le-a făcut despre raporturile profesionale pe care le are cu soțul său, Mircea Cărtărescu.
Prin intermediul seratelor culturale, Librăria Elstar din Câmpina a reușit să readucă cel de-al doilea municipiu al județului Prahova pe harta culturală a României.
Faptul că un scriitor uriaș, de talia și faima lui Mircea Cărtărescu, a ajuns pentru a patra oara în Câmpina sau în zona adiacentă (căci lansarea romanului „Teodoros” a avut loc la Bănești, în data de 6 octombrie 2023) este o probă greu de contestat, chiar dacă, în după-masa de 14 februarie 2025, „doar” a însoțit-o pe scriitoarea Ioana Nicolaie, soția sa, care a lansat, într-un cadru intim și cochet, cel mai recent roman al său, „Drumul spre Soare-Răsare”, apărut la finalul anului trecut la prestigioasa Editură Humanitas.

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud.
A publicat mai multe volume de versuri („Poză retuşată”, „Nordul”, „Credinţa”, „Cenotaf”, „Autoimun” etc.) și șapte romane („Cerul din burtă”, „O pasăre pe sîrmă”, „Pelinul negru”, „Cartea Reghinei”, „Tot înainte”, „Miezul inimii”- lansat la Centrul Cultural din Brebu în data de 16 decembrie 2023 și, anul trecut, „Drumul spre Soare-Răsare”).
VIDEO LINK LANSAREA ROMANULUI „Drumul spre Soare-Răsare”, de Ioana Nicolaie
Ioana Nicolaie a scris și literatură pentru copii („Aventurile lui Arik”, „Arik și mercenarii”, „Ferbonia”, „Vertijia”, „Călătoria lui Medilo”, „Spionul KME”, „Salvarea lui Onux”, „Zmeu Robot”, „Clopoțelul fermecat”) colaborând la acest frumos și colorat nivel al carierei sale scriitoricești cu artistul grafic Sidonia Călin, originară din comuna prahoveană Aluniș.

În cadrul lansării câmpinene, au luat parte alături de autoare, Codruț Constantinescu în calitate de moderator și inițiator al seratelor culturale Elstar și scriitorul Ioan-Mihai Cochinescu, care a trăit decenii bune în județul Prahova și care a comparat cartea Ioanei Nicolaie cu „Divina comedie” a lui Dante Aligheri. Invitat de suflet al evenimentelor literare, criticul literar și esiestul Christian Crăciun, de baștină din Floreștii de Prahova, a realizat o recenzie orală completă a romanului lansat, în stilul său caracteristic persuasiv.

Scriitoarea Ioana Nicolaie, în intervenția sa plină de modestie și naturalețe, a devoalat mai multe informații despre motivația gravă a scrierii cărții (moartea fratelui său mai mare Radu, personajul principal), dar și detalii mai amuzante ale scrierii romanului, poate cel mai simpatic fiind dezvăluirea raporturilor „profesionale”care există între doi scriitori soț-soție și care a făcut deliciul audinței.

Scriitorul Mircea Cărtărescu a citit romanul abia după finalizarea lui, în timpul rezidenței de două luni pe care au avut-o la New-York anul trecut, când a fost visiting-professor la prestigioasa Univeristy of Columbia.

Răspunzând întrebărilor moderatorului Codruț Constantinescu, Ioana Nicolaie a oferit detalii și despre celelalte activități pe care le derulează prin intermediul Fundației Melior, cu ajutorul căreia au fost dotate multe biblioteci din țară (având în vedere și dezinteresul celor mai multe primării de a aloca bani pentru asta, chiar dacă există prevederi legale prin care ele ar fi obligate să achiziționeze fond de carte autohton). Următoarea acțiune a scriitoarei are loc chiar în această săptămână, într-o comună din apropierea orașului Sighetul-Marmației.

Scriitoarea Ioana Nicolaie își va lansa romanul „Drumul spre Soare-Răsare”, bestseller în cadrul Gaudeamus 2024, și la Ploiești. Evenimentul care va avea loc pe 7 martie, începând de la ora 18.00, în Sala Mare Unire a Palatului Culturii, se anunță un dialog emoționat și plin de substanță, cu Cristina Cochinescu, fiind urmat de o consistentă sesiune de autografe.
Pentru o invitație tipărită la evenimentul din data de 7 martie, ca semn de carte sau ca amintire a unei seri frumoase, vizitați standul Asociației Mozaic Comunitar la AFI Ploiești, în perioada 24 februarie - 1 martie, între orele 10.30-12.30 şi 17.00-19.30. Evenimentul AICI.
Un alt eveniment cultural de neratat este „Dialogul neconvențional despre viață, iubire şi literatură” între scriitorii Mircea Cărtărescu și Ioan Mihai Cochinescu, care va avea loc la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, în data de 22 martie 2025, de la ora 18.00. Evenimentul AICI.
@Actualitatea Prahoveană și ArteFapte sunt parteneri media ai Seratelor Culturale Elstar.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană