- Scris de Paul Dumitrescu
Geo Costiniu, actor al Teatrului Odeon din Capitală, a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii instituţiei de spectacole. Reprezentanţii Teatrului Odeon au mai declarat că actorul va fi înmormântat sâmbătă.
În secolul al XIX-lea, rolul femeii în societate era aproape inexistent în afara spaţiului familiei şi al căminului, iar majoritatea profesiilor erau dominate de bărbaţi. A fost nevoie de câteva femei curajoase, vizionare şi ambiţioase, care să demonstreze lumii că performanţele se pot face şi purtând o rochie.
Operele marelui scriitor român Mihail Sadoveanu au fost scoase din toate librăriile din România. "Dumbrava minunată" și "Baltagul", lecturi obligatorii în programa școlară, mai pot fi găsite doar la biblioteci sau pe anumite site-uri de internet.
Astăzi, 8 noiembrie, credincioşii ortodocşi îi sărbătoresc pe sfinţii Mihail şi Gavriil, cunoscuţi ca şi conducatori ai cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. Se spune că fac trecerea de la venerarea sfinţilor şi a moaştelor la cultul îngerilor. Biserica Ortodoxa îi cinsteşte pe sfinţii ei încă de la înfiinţare şi îi va preţui până la sfârşitul veacurilor. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica.
25 octombrie este ziua de naştere a Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României. Astăzi, regele împlineşte 92 de ani. La mulţi ani, Majestatea Voastră!