Crina Moscovici, profesor, jurist: Despre poeţii înnăscuţi, iar nu făcuţi, vorbi-vor generaţiile viitoare. Noi, astăzi, trebuie să ne reculegem în tăcere.

Florin Manole, scriitor: ”Nino a fost omul cu care am râs perfect”.

Ion Mihai Cochinescu, profesor, scriitor: ”Aş începe printr-un citat dintr-un interviu pe care Nino mi l-a luat în secolul trecut. Ion Stratan: <>. I.M. Cochinescu: <<câtă>>. I.S.: <>. I.M.C.: <<Şi mai bune, şi prostii...>>. Lui Nino îi datorez <<naşterea>>, condus de domnul Nicolae Manolescu. El mi-a arătat primele exerciţii de zbor, fără plasa de siguranţă, fără centură. Eu am învăţat din asta doar povestea despre zbor. El chiar m-a înălţat. Probabil că se simţea într-un fel ţintuit cu un lanţ de pământ. N-a mai avut răbdare. S-a eliberat. Şi-acum, eu ce mă fac? Pentru ce să mai scriu povestea despre zbor? Ia spuneţi-mi, ce rost mai are acu'?

Ion ”Vania” Cojanu, jurist, scriitor: ”Ce poate fi această aripă tristă şi orbitoare, ademenitoare ?
El - cel sedus de izbânda negatoare, el - cel furat de o clipă insignifiantă, el care nu a înjurat pe nimeni şi n-a pălmuit timpul niciodată?”.

Horia Simionescu, coleg din clasa I al poetului, venit din SUA pentru a-l vedea oentru ultima dată pe prietenul său: "Îi datorez lui Nino visele, îi datorez toată formaţia mea artistică, aproape tot ce ştiu despre gândirea poetică. Capacitatea mea de a înţelege tot lui i-o datorez. Sper ca poporul nostru să-i recunoască măcar o parte din meritele şi valoarea pe care eu i le recunosc”.

Andreea Glonţ: Domnule Ion Stratan, vă cer îngăduinţa să începem înşiruirea noastră de idei de la Nichita Stănescu. El spunea despre Eminescu: „partea lui de trup sunt cuvintele”. Ce este, în fond, cuvântul şi, implicit, ce este arta în viziunea dumneavoastră?

Ion Stratan: Într-o tabletă pe care am scris-o de curând, am spus că spiritualitatea - ceea ce noi împărtăşim cu bună credinţă din ce e bun, curat, sporitor, frumos şi sincer - şi cuvintele, la rândul lor, - sunt creaţia lui Dumnezeu. Noi nu avem a ne „semeţi” prea grozav - noi, poeţii, mai ales - în faţa faptului că că mişcăm nişte cuvinte în înţeles, pentru că o mare parte din lucrurile4 şi structurile lumii sunt dăruite, suntîntr-un exerciţiu ascetic şide căutare revelat. Aşadar, cuvântul, după părere mea, este aproape prescris în conştiinţa noastră. Noi facem aliteraţii, metafore, jocuri de cuvinte sau efecte sonore, însă cuvântul, în culoarea lui profundă, este revelat - fără a ne gândi la toată gama retorică d alăturări ale cuvântului. Exustă o entitate supremă, din care, în momentele de graşie - cum spunea Blaga - se coboară către noi, muritorii, o fulguraţie a unui cuvânt potrivit, a unui epitet fericit sau a unei metafore norocoase. Deci, cuvântul este „epifanie”, după cum spunea Mircea Eliade; este forma unei puteri, a unui „dincolo”, a unui necunoscut, intuit d enoi cât se poate, din toate vagile noastre senzorialităţi şi gândit cu creierul, care el însuşi este o mică încăpere unde fulgerul cuvântului norocos sparge lacătul şi lasă să iasă din „cutia Pandorei” o metaforă mult aşteptată.

Unul dintre cei mai importanţi poeţi contemporani, Ion Stratan (n.1955, la Ploieşti) este deţinător al unor premii importante de poezie. Amintim doar premiul Uniunii Scriitorilor din România - 1994, Premiul Academiei Române - 1995, pentru volumul „Ruleta rusească”, şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti - 2001, pentru volumul „Spălarea apei”. Recent, poetul şi-a editat cel de-al 33 - lea volum, care poartă titlul ”Cartea ruptă”. „Cartea ruptă” caută să facă o legătură între persoană şi sacru, între cer şi pământ, între suflet şi inimă. Dihotomia intelect - sentiment a lui T.S. Eliot poate fi luată în calcul, dar poemele sunt tensionate şi sumbre, ironia este abia sesizabilă, iar umorul lipseşte aproape cu desăvârşire. Este o carte de maturitate, o carte la împlinirea celor 50 de ani. ”<> este dăruită cu inima întreagă celor care iubesc poezia şi pe marii >>visători>>”, mărturiseşte Ion Stratan.

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU 

Într-o zi cu soare, pe strada pe care a locuit în ultima perioadă de viaţă Poetul Ion Stratan, pe un perete al blocului său, va fi pusă o placă comemorativă. "Aici a locuit şi a creat”...Unii poeţi au şi străzi...Ion Stratan nu are stradă. Strada lui figurată, pe care v-a lumina mereu Soarele poeziei, este mai mult pentru cuvinte şi mai puţin pentru oameni...De ce spun asta? Pentru că puţini au trecut, la propriu pe strada lui să-i calce pragul, deşi ar fi fost extreme de uşor...Unii poeţi au şi stradă...

Ion Stratan, unul dintre cei mai importanţi poeţi români, s-a născut la 1 octombrie 1955. A absolvit Liceul "Al.I. Cuza” din Ploieşti şi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. A fost membru al "Cenaclului de Luni” din Bucureşti, al Cenaclului "Amfiteatru” şi al Cenaclului "I.L. Caragiale” din Ploieşti. A publicat primele poezii în revista "Vulturul” a Liceului "Al.I. Cuza”. Debutează într-o revistă de circulaţie în 1972 ("Amfiteatru”).

A-ţi face din iubită icoană, nu înseamnă sacroterapie, ci... terapie de şoc.
Nu poţi picta bolta catedralei dacă nu stai cu faţa la Dumnezeu.

Subliniem că politica şi religia coroborează prin ele însele domenii absolute ale confirmării practice. Pe de altă parte, acceptarea virtuţilor comunicării, ca împărtăşire, nu este efectul exclusiv al acţiunii practice rezultate dintr-un anumit contract social, de aceea legătura între cetăţi distincte, din punctul de vedere al formei de relevanţă a contractului social, nu conţine o comunicabilitate apriori; cel mult poate fi vorba de o determinare ontică, ea însăşi un posibil obiect vizat de agresivitate.

„Trăind clipa”, volumul 2 - personajul principal al întâlnirii de joi, 2 octombrie, din Sala „Nichita Stănescu” a Bibliotecii „Nicolae Iorga”. Autoarea, jurnalista Nina Marcu, a izbutit să-şi finalizeze proiectul prin lansarea acestei continuări a romanului său, deşi, aşa cum însăşi a mărturisit, a întâmpinat mult prea multe obstacole, îndeosebi de ordin financiar.

Toate drumurile m-au dus în seara zilei de miercuri, 1 octombrie 2008, către un templu al Artei inedit din Câmpina, edificat într-o manieră europeană sublimă, care a impresionat publicul invitat. L-am descoperit, împreună cu prietenul meu, Christian Crăciun, graţie joncţiunii chiar cu pictorul invitat să expună pe simezele MAV d'art Gallery, maestrul Victor Munteanu, în colţul pe care stradela îl făcea cu Aleea Luminii - gura de rai ce duce spre somptuosul palat. Prezenţi: Walter Paraschivescu, liderul Filialei UAP judeţene, Ion Şinca, Florin Şuţu, Tiberiu Adet şi soţia lui - aşi ai picturii contemporane ploieştene, Lidia Nicolae, nomber one în pictura şi grafica hautte-coutture, artista plastică de viguroasă sorginte gustav-klimtiană, George Sitaru, sculptor inimitabil şi profesorul şi istoricul Alin Ciupală.

A mai început o zi în oraşul cenuşiu şi murdar, ca un obraz nebărbierit şi ars de soare. De la fereastra mea văd zorii roşii, iţindu-se la orizont şi furnicarul de oameni readus la viaţă de noua zi ce bate timid la uşa mea. Îmi e lene să mă duc să-i deschid şi ea mai bate o dată, crezând că n-am auzit-o. Pătrunde înăuntru, deşi n-am invitat-o, şi se apucă să îmi scuture gândurile prăfuite de astă-noapte.