- Scris de Ștefan Petre
- Scris de Elena CIOBANU
• Pentru a marca încheierea proiectului „Tinerii, media și adevărul: formarea spiritului critic în societatea digitală”, Alianța Franceză Ploiești a invitat comunitatea francofonă locală, pe 25 noiembrie, la o nouă conferință internațională, susținută de prof. univ. dr. Olivier Grenouilleau, istoric, cercetător de renume mondial în istoria şi evoluţia umanităţii.
• Proiectul s-a derulat cu finanțarea Consiliului Județean Prahova timp de trei luni și a atras participarea a 1500 de elevi și a 80 de profesori de limba franceză din județ.
- Scris de Elena CIOBANU
• Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, împreună cu Primăria Ploiești, Clubul Sportiv Municipal Ploiești și Asociația „Întoarce-te la Sport”, invită seniorii să participe la un program gratuit, permanent, dedicat persoanelor de peste 60 de ani.
• Scopul programului este să aducă mai multă mișcare, bună dispoziție și ocazii de socializare în viața seniorilor ploieșteni.
- Scris de Elena CIOBANU
• Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova invită publicul, în perioada 26 noiembrie 2025 – 18 ianuarie 2026, într-o călătorie aparte prin cele mai frumoase grădini ale lumii.
• Iubitorii de natură sunt așteptați într-o călătorie fascinantă, de la umbra mitologică a grădinilor antice la rafinamentul parcurilor contemporane, revelate într-o expoziție ca o adevărată sărbătoare a frumuseții și istoriei: „Grădinile Lumii”.
- Scris de Ștefan Petre
Casa de Cultură a Studenților Ploiești se pregătește să găzduiască, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, o nouă ediție a Festivalului Național „Colinde, Datini și Obiceiuri la Români”, un eveniment dedicat tradițiilor autentice și spiritului sărbătorilor de iarnă.
Biletele pentru „Avatar: Foc și Cenușă” / „Avatar: Fire and Ash” sunt disponibile deja pentru public
- Scris de Elena CIOBANU
• Biletele pentru „Avatar: Foc și Cenușă / Avatar: Fire and Ash” sunt disponibile deja pentru public, odată cu anunțarea avanpremierelor programate din 17 decembrie.
• Lansarea pe marile ecrane din România se face în toate formatele speciale, IMAX 3D, 4DX 3D și Dolby Cinema 3D.
- Scris de Ștefan Petre
Echipa OnStage, formată din elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, a obținut premiul al III-lea la secțiunea dedicată liceelor din cadrul The G.O.A.T. Film Festival (Generating Opportunities for Artistic Talents), ediția a doua.
- Scris de Elena CIOBANU
• Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești invită publicul la o dimineață plină de muzică, într-o atmosferă caldă și primitoare, vineri, 28 noiembrie, de la ora 11.00.
• Instrumentiști din Cluj, București și Ploiești vor susține un recital plin de emoție și bucurie.
- Scris de Elena CIOBANU
• În cadrul transmisiunii live din 2026 a galei Oscar, va fi decernat un nou premiu, pentru Cea mai bună distribuţie, a confirmat Academia Americană de Arte şi Ştiinţe Cinematografice.
• Numărul total de premii acordate în cadrul transmisiunii Oscar din 15 martie va ajunge la 24, printre care se vor număra şi statuetele pentru Cel mai bun film, Cel mai bun actor şi Cea mai bună actriţă.
- Scris de Elena CIOBANU
• În apropierea Zilei Naționale, Teatrul „Toma Caragiu” vă invită să urmăriți spectacole ce aduc pe scenă montari ale unor texte românești, din literatura contemporană sau cea clasică, ce oferă perspective aparte ale societății de ieri și de azi.
• Cei mici se vor putea bucura de o nouă incursiune fascinantă în lumea poveștilor, unde vor învăța că nu trebuie niciodată să renunțăm să visăm și că orice dorință se poate împlini.
Mai multe articole...
- „Un Gringo pentru secolul XXI”. AG Weinberger sărbătorește pe scenă 40 de ani de carieră
- Macanache sărbătorește 10 ani de hip-hop la Teatrul Nației din Ploiești
- „Sportul ca limbaj universal” - Zbor Hub Ploiești participă la deschiderea Muzeului SICAR
- Valentin Ștefan (DOAR ATâT) va susține un recital la Ploiești, la final de noiembrie