• După hotărârea CCR de a respinge proiectul guvernului, asumat în Parlament, privind pensiile magistraților, artistul Tudor Chirilă, una dintre vocile civice în mod constant active, a spus: „De aia au amânat judecătorii CCR decizia o lună de zile ca să ne arunce în față că nu există aviz CSM?”.
Într-o postare publică, pe pagina sa de Facebook, artistul Tudor Chirilă a reacționat dur la decizia CCR de blocare a legii pensiilor magistraților.
Curtea Constituțională a decis, luni, că Legea privind pensiile magistraților este neconstituțională, admițând sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Potrivit unui comunicat de presă al CCR, obiecția de neconstituționalitate a fost admisă pe „motive extrinseci”, adică probleme legate de procedura de adoptare, nu de fondul reformei.
„CCR a găsit o "soluție" să prelungească agonia morală în care se află vis a vis de propriile privilegii. Au respins pe formă modificările aduse pensiilor magistraților, ale căror privilegii sunt unice în Europa. Europă care cere corectarea acestor aberații, de care condiționează bani pentru România prin PNRR. Și totuși ar fi nedrept să spunem că toți judecătorii s-au opus, nu a fost unanimitate.
Da am și eu niște întrebări: ce i-a oprit pe judecătorii CCR să judece fondul problemei? Și de aia au amânat decizia o lună de zile ca să ne arunce în față că nu există aviz CSM sau mai știu eu ce? Acum o lună nu știau că forma depunerii nu e corectă? Ar fi putut respinge atunci. Sau să înțelegem că nu era o prioritate pentru ei? Și acum ce urmează? Când se va întoarce legea în forma potrivită va începe analiza pe fond? Sau analiza pe fond a fost deja făcută și va fi comunicată după ce se va trimite legea în forma corectă?
Când ieșeam în stradă să apărăm justiția de mizeriile lui Dragnea și Grindeanu care împreună cu PNL își protejau corupții eram buni? Când strigam pentru independența justiției și ceream ca ea să lupte împotriva corupției nu întelegeam ca justiția și magistrații să fie mai presus de ceilalți cetățeni.
E atât de greu să înțelegeți că nu e normal să vă ducă nimeni în cârcă? Vă uitați că România cheltuie mai mult decât produce și că corupția nepedepsită și prejudiciile nerecuperate sunt parte a acestei balanțe înclinate devaforabil?
E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți și că trebuie să fiți remunerați suplimentar în mod rezonabil, nu ca o castă privilegiată?
Aveți idee cât muncesc medicii ăia de la stat sau privat ca să puteți ajunge voi în cabinetele și pe mese lor de operație? Cum ar fi să vă dați trupurile pe mâna unora fără experiență pentru că au ieșit la pensie la 48 de ani? Și cum ar fi să le plătiți onpensie egală cu ultimul salariul?
Ce au făcut magistrații din România ca sistemul de justiție supraîncărcat, nedigitalizat, birocratic să funcționese? Ce au făcut magistrații corecți împotriva unora ca Lia Savonea această savonieră în care băltește săpunul corupților pe care îi spală cu zel? Unde au fost Asociațiile de magistrati când sistemul de justiție sau codurile de procedură penală au fost siluite în fel și chip?
Ne spuneți să nu ne dăm cu părerea că nu ne pricepem și nu înțelegem nuanțele juridice și problematica profesiei voastre.
Ei bine și noi vă spunem că indiferent de situație trebuie să munciți ca toți ceilalți. Și va trebui să vă obișnuți cu ideea.
PS. Ar trebui să vă fie rușine că ne propuneți ideea de a le spune copiiilor noștri fă-te mamă judecător că înveți mult, dar muncești puțin și o să iei mai multi bani ca toți fraierii ăia care o să tragă până la 65 de ani. Fă-te, mamă, judecător că viața e scurtă și merită trăită”, a scris Tudor Chirilă.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană