Excursia electorală în Prahova a liderului pesedist Mircea Geoană se putea sfârşi cu o tragedie care ar fi crescut spectaculos raitingul social-democraţilor. După ce a plantat pomi şi a vorbit despre stânga din România, dom' Mircea s-a urcat în autocarul roşu şi a plecat spre Bucureşti. Dar... duminică, pe la şase seara, l-au ciuruit. Şeful PSD, excitat de succesul de la Ploieşti, s-a prins de atentat abia luni pe la prânz. Şi mai mult mort decât viu a chemat Poliţia la sediul din Kisseleff pentru a reclama. S-a plâns că „dujmanii” i-au pregătit o ambuscadă la pod, în Otopeni.

Or, eu la aceasta partenogamie m-am simţit un fel de "Большеви́к", adică bolşevic. În rusă, acesta deriva din "majoritate". El a fost deseori folosit de oamenii de dreapta din afara Uniunii Sovietice cu titlu peiorativ la adresa simpatizanţilor stângii, dintre care nu toţi erau neapărat comunişti.

Naţiune! A apărut în „anul unu”, ediţia „numărul unu” a celui mai anonim şi ocult ziar din spaniunea romañola, "Românul", ziar de propagandă copt în cuptoarele felixiene ale unui domn cumnat cu o firmă cărămidară din ardeleanca ţară. Bine ai venit, frate "române", dar aşa cum te-ai născut, aşa vei dispărea. Nu ştiu cum un ziar cu „number one” la gât deja porneşte cu o rubrică "Poşta redacţiei". Apoi, anonimatul persistă în nişte nume fictive ale celor care semnează, iar redacţia se află probabil în autocarele care vin din ţară...

Când a fost ministresă, nemoarta Ecaterină n-a făcut nimic pentru a împiedica tinerii profesori să nu plece din învăţământ. Directive majore legate de regenerarea morală, cultul valorilor prin şcoală - nici nu se poate vorbi. Acum Guvernul trebuie să dea, pentru că asta e treaba lui. Iar Guvernul odată dă, apoi retractează, după care nuanţează într-o consecvenţă uluitoare a inconsecvenţei şi emasculării. Una dintre cele mai slabe guvernări de după '89 îşi conjugă aportul negativ, întru declinul generalizat al ţării, cu neseriozitatea totală a unui legislativ umoral, lipsit de perspectivă, hadâmb (adică total călărit de niscaiva miliardari în euro, trăgători de iţe pentru aceste fantoşe).

O familie numeroasă trăieşte într-un cort încropit din celofane, saci de plastic şi pungi din polietilenă. Este o familie formată din oameni sărmani şi nevoiaşi, părinţi dar şi şi copiii lor, mulţi, cam cât o jumătate de clasă, stau de aproape un an pe stradă! La doi paşi de centrul urbei numite „Municipiul Ploieşti”.

Recent, am asistat la o încocoşire a unor fruntaşi ai muncii politice. Ei sunt nişte activişti de frunte ai unui partid cu pretenţii foarte mari la rolul, locul şi poziţia de pe şandramaua numită din ce în ce mai derizoriu "scenă politică”. Distinşii domni - cum se cred eroii poveştii de faţă (dar, prin gesturile şi acţiunile lor, nici vorbă de aşa ceva) - erau la un pas de încăierare. Eu, picat "naşpa” la confruntarea respectivă, mă uitam, surprins, uimit şi contrariat, la feţele lor, pline de o ură atât de aprigă, la ochii sticloşi ai acestora, care scăpărau de aceeaşi ură ce ar fi uscat şi pârjolit pământul. Credeam că-şi vor lua jugularele în cuţite sau măcar în canini şi că, după repauzarea preopinenţilor ipochimeni (nu contează care or fi fost ei), ar fi urmat, desigur, şi gâţii altora.

A început campania electorală. Oficial!!! După agitaţia de la locale mă întreb ce va urma. Candidaţii îndrăgostiţi de „door-to-door” ne vor vizita acasă. Ne vor întreba ce salariu avem, dacă ne ajung banii de întreţinere, dacă vrem să vedem Parisul sau să facem shopping la Milano, dacă avem maşină sau dacă vrem să zburăm pe Marte.

Îmi revine în memorie des această imagine dintr-o capodoperă a dramaturgiei caragialiene. Ştiu că ştiţi la ce se referă şi la toate trimiterile pe care poate să le conţină. Ca imagine pentru lumea noastră minoră, bălţată, căzătoare cu slin inaparent şi ştaif mototolit, se potriveşte mănuşă.

O mănuşă dintre acelea făcută nu din pielea porcului care într-o celebră poveste se transformă într-o frumoasă creatură umană.
Monopolizată de discuţia jignitoare şi deloc productivă (să zicem şi... moral) din jurul măririi salariilor profesorilor (de fapt, mărire doar a... salariului profesorilor în vârstă şi a celor universitari, deci, exact acolo... unde nu e cazul şi unde prilej de înnoire şi de aport nici nu poate fi vorba), nu ai spre ce să îţi îndrepţi atenţia în ceea ce se numeşte umflat „actualitate românească”.