- Scris de Ioana POPA
Ministrul Sănătății, Sorin Pintea, a anunțat la Ploiești,în această primăvară, că va aloca fonduri de peste 32.000.000 de lei pentru achiziționarea de dotări în 11 spitale din Prahova. Iar pacienții și medicii de aici nu au fost singurii cărora li s-a promis sprijin, și asta în decurs de câteva luni. Fiind vorba despre investiții importante la nivel național, în aprilie, deputatul PNL de Prahova Roberta Anastase îi cerea ministrului să precizeze, concret, care sunt sursele de finanțare.