- Scris de Anca Visan
Preşedintele ALDE Prahova, deputatul Graţiela Gavrilescu, a anunţat sâmbătă, în cadrul conferinţei de alegeri a noii structuri de conducere a filialei judeţene, că partidul şi-a propus ţinte foarte ambiţioase, care includ câştigarea alegerilor prezidenţiale. Pentru 2020, când sunt programate alegeri locale şi parlamentare, formaţiunea ţinteşte postul de primar la Ploieşti şi în cel puţin alte trei localităţi urbane din Prahova şi dublarea numărului de aleşi locali şi de parlamentari, a mai anunţat Graţiela Gavrilescu.
Membrii ALDE Prahova au ales noua conducere a organizaţiei judeţene, în cadrul unei conferinţe de alegeri organizate sâmbătă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti. Vicepremierul Graţiela Gavrilescu, membru fondator al formaţiunii politice, a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al filialei teritoriale, în vreme ce delegaţii prezenţi au stabilit şi ceilalţi reprezentanţi ai forului de conducere al ALDE Prahova, care cuprinde nouă vicepreşedinţi, 19 membri şi mai mulţi supleanţi.
Consilierii județeni din Prahova au adoptat, miercuri, la Ploiești, "Declarație de reunire", într-un gest simbolic prin care au răspuns numeroaselor inițiative locale de peste Prut, unde au fost de asemenea adoptate, pe plan locale, astfel de documente.
Informația apărută în presă că este anchetat în Brazilia pentru spălare de bani este „o ciorbă reîncălzită”, a spus, vineri, Liviu Dragnea. Președintele PSD a negat așadar că a cumpărat o vilă de lux în această țară din America Latină.
Numele parlamentarului de Prahova Dan Rădulescu apare, în 2017, pe lista inițiatorilor, în cazul a zeci de demersuri care au vizat cu prioritate problema poluării și diverse aspecte legate de sistemul de învățământ.
Cele două teme s-au numărat printre principalele subiecte abordate de deputatul PNL de Prahova, Roberta Anastase, pe parcursul activității din luna februarie.
Ministrul delegat pentru afaceri europene ar putea fi chemat, în scurtă vreme, în fața comisiei de specialitate din Camera Deputaților.
Agenția pentru Protecția Mediului Prahova a răspuns la o solicitare de informații adresată de parlamentarul USR de Prahova Dan Rădulescu, după incidentul petrecut acum două săptămâni, când o pasarelă s-a prăbușit peste calea ferată, în apropierea Gării de Vest din Ploiești. Deputatul a arătat că o posibilă cauză ar putea fi poluarea, care afectează inclusiv construcțiile (