- Scris de Ioana POPA
Partidul condus de Victor Ponta și Daniel Constantin, Pro România, a căpătat identitate juridică, începând procedurile pentru a deveni partid cu acte în regulă.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Mediul economic este afectat de repetatele modificări aduse Codului fiscal, atrage atenția senatorul liberal Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte PNL pentru mediul de afaceri și societate civilă. Acesta a trecut în revistă schimbările din ultimii doi ani și sesizează că situația parcă s-a înrăutățit, de la un guvern la altul, spre disperarea operatorilor economici, care nu se mai pot baza pe legislație pentru a-și face planuri pe termen lung.
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), în colaborare cu Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră, Universitatea din București și cu Centrul de Excelență pentru Studiul Minorităților Transfrontaliere a organizat, luni, atelierul de lucru cu tema „Stadiul actual și perspectivele în domeniul politicilor adresate promovării coeziunii sociale în zona Mării Negre.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat luni, în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că acuzaţiile care i se aduc de către Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul penal în care e cercetat alături de fiul său, fostul deputat Vlad Cosma, sunt nefondate şi fac parte din "efervescenţa romantică a procurorului Negulescu". Fostul lider al PSD Prahova le-a spus luni judecătorilor de la instanţa supremă, cu lacrimi în ochi, că nu a făcut niciun abuz în servicu şi nu a primit de la nimeni niciun ban, invocând existenţa unei "găşti" care ar vrea "să pună mâna" pe administraţia judeţeană.
În urma scandalului mediatic declanşat de declaraţiile fostului parlamentar Vlad Cosma şi ale surorii acestuia, actualul deputat Andreea Cosma, mai mulţi membri importanţi ai Partidului Social Democrat pregătesc, din câte se pare, un protest de amploare la sediul din Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Primarii PSD din judeţ au primit mesaje pe telefoanele mobile prin care au fost invitaţi să participe, joi dimineaţă, la un miting în faţa Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA.