- Scris de Anca Visan
Organizaţia judeţeană de tineret a PNL Prahova trece printr-un moment tulbure, după ce în ultimele zile au existat două rânduri de alegeri, cu două structuri de conducere complet diferite, şi s-a iscat un scandal, care a dus şi la excluderea unora dintre membri. Nici "seniorii" nu fac lumină, declaraţiile venite de la liderii PNL Prahova în privinţa adevăratei conduceri fiind contradictorii.
Anunțul a fost făcut de parlamentarul ploieștean pe
Parlamentarul liberal Roberta Anastase a prezentat miercuri raportul de activitate pe luna septembrie 2017, în care sunt amintite demersurile alesului prahovean privind sensibilizarea decidenților pentru a lua măsuri concrete de combatere a poluării orașului Ploiești și a zonelor limitrofe au continuat și în luna septembrie.
Cererea DNA de începere a urmăririi penale a ministrului demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaților, astfel că aceasta rămâne cu imunitate și nu poate fi urmărită penal. Luni, Comisia juridică a Camerei votase, la rândul ei, împotriva ridicării imunităţii lui Plumb.
Deputatul liberal Roberta Anastase i-a adresat o întrebare oficială ministrului Educației, Liviu Pop, prin intermediul căreia îi sesizează o situație de criză cu care se confruntă cadrele didactice din județul Prahova generată de lipsa de fonduri. „Există cadre didactice aflate în imposibilitatea de a-și încasa salariile cuvenite", afirmă Roberta Anastase.
Ioan Adrian Pițigoi, viceprimarul municipiului Câmpina, a fost reales, vineri, președinte al organizației PMP din localitate în cadrul alegerilor interne care au confirmat noua structură de conducere a acestei organizații locale. Pițigoi are 38 de ani, este de profesie economist și ocupă și funcția de vicepreședinte în cadrul filialei județene a PMP Prahova.
Președintele PMP Prahova, deputatul Cătălina Bozianu, i-a criticat dur pe Ministrul Educației, Liviu Pop, care a scăpat de remaniere cât și pe liderul PSD, Liviu Dragnea și premierul Tudose, într-o declarație politică intitulată "Menținerea în funcție a ministrului Liviu Pop, o dovadă a lipsei de respect pe care o manifestă PSD față de români".