- Scris de Paul Dumitrescu
Deputatul PSD Miron Mitrea și-a depus luni demisia din Parlament, iar plenul Camerei Deputaților a luat act de această demisie și a vacantat postul lui Mitrea.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Nicolae Alexandri (PC-PLR), Paul Dumbrăvanu (PC-PLR) și Dragoș Gunia (independent) confirmat că sprijină Partidul Național Liberal, anunțând, luni, 2 februarie, Biroul permanent al Camerei Deputaților că vor să treacă la această formațiune politică, titrează Agerpres.
PNL Prahova a solicitat Instituției Prefectului formularea acțiunii în contencios administrativ pentru anularea Hotărârii nr. 4 din 27.01.2015, emisă de Consiliul Local al orașului Boldești-Scăeni, prin care a fost ilegal validat mandatul de consilier al lui Costescu Tudor Viorel, precum și dispunerea suspendării hotărârii până la pronunțarea definitivă a instanței.
Odată cu decizia CCR legată de neconstituționalitatea ordonanței Guvernului Ponta în ceea ce privește migrația aleșilor și publicarea motivării deciziei, spiritele s-au încins și în Prahova, atât în Consiliul Județean, cât și la nivelul consiliilor locale. La Ploiești, ceea ce a părut a fi o ședință banală de consiliu s-a transformat într-un circ politic demn de patria lui nenea Iancu. Între replici savuroase, bârfe la o țigară pe holul Casei Albe și amenințări cu instanța, consilierii locali și județeni s-au înfierbântat în două ședințe de la care nu trebuia să lipsească nici un plătitor de taxe și impozite – spectacolul a fost asigurat de consilieri, iar intrarea era gratis. Sau, în fine, tot din banii noștri.
Sebastian Ignat
Elena Udrea a criticat eliberarea celor doi inculpaţi în dosarul Microsoft, fostul ministru al Comunicațiilor, prahoveanul Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae, spunând că cei doi au "turnat". Fostul ei soţ, Dorin Cocoş, şi Gheorghe Ştefan, acuzaţi în acelaşi dosar, sunt, în continuare, în arest preventiv.
CExN a PSD s-a reunit, vineri, la Sinaia, pentru a clarifica situaţia partidului după eşecul de la prezidenţiale, în condiţiile în care există dispute publice între conducerea centrală şi liderii din teritoriu faţă de măsurile ce trebuie luate pentru a atenua pierderea de imagine a formaţiunii.